Comunitate si identitate - Brand Iasi

Iasi - 22 august 2006

Comunicat tip General in Social

Fundaţia pentru Dezvoltare Durabilã a Regiunii Nord Est prin intermediul
revistei InfoGraphic, membru fondator, împreunã cu Primãria Municipiului Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, cu sprijinul Moldova Mall, Vektor Real Estate şi Antibiotice lanseazã proiectul “Comunitate şi identitate”.

Scopul proiectului:
Îl constituie stimularea iniţiativei comunitare şi a parteneriatului public privat prin realizarea unor acţiuni comune premergãtoare realizãrii şi promovãrii imaginii oraşului Iaşi, având ca finalitate atragerea de resurse care sã permitã dezvoltarea durabilã a oraşului şi implicit a judeţului.

Fiind un proiect care implicã comunitatea atât ca “beneficiar” cât şi ca
“furnizor” am considerat de la început necesarã realizarea demersurilor necesare şi construirea proiectului astfel încât sã implice comunitatea cu toate dimensiunile sale. Proiectul “Comunitate şi identitate” va reuşi sã-şi atingã pe deplin scopul în mãsura în care rãspunsul pe care comunitatea îl va da, atât ca informaţii dar mai ales ca implicare, va fi unul pozitiv şi susţinut.

Obiectivele proiectului:
-implicarea comunitãţii: cetãţeni, ONG, companii, instituţii publice,
-formatorilor de opinii
-realizarea unei cercetãri sociologice
-realizarea şi promovarea unui forum electronic de discuţii legate de subiect
-organizarea unui workshop cu toţi cei implicaţi şi responsabili pentru a realiza o strategie de dezvoltare şi implementare a proiectului de construire a identitãţii oraşului

Mijloace:
Cercetarea sociologicã
Se va realiza pe un eşantion reprezentativ de 1000 de respondenţi pe baza unui chestionar completat la reşedinţa respondenţilor. Coordonatorul ştiinţific al cercetãrii este Adrian Netedu, Conf. Univ. Doctor la Catedra de Sociologie din cadrul Facultatii de Filosofie, Universitatea “Al.I.Cuza”, alãturi de o echipã de specialişti în marketing, branding şi comunicare.
Scopul cercetãrii este acela de a aduna informaţii care sã constituie un punct
temeinic de dezbatere pentru specialişti sau cei care se vor implica în realizarea demersului amintit.

Campania de comunicare:
Se va realiza folosind ca mijloace: fluturaşi, bannere, machete publicitare,
spoturi radio, bannere web şi va urmãri promovarea unui forum electronic de discuţii unde cei interesaţi sã-şi poatã exprima punctul de vedere, care ulterior va oferi o bazã de analizã a percepţiilor şi propunerilor legate de conţinutul şi modalitatea de implementare a imaginii Iaşului.

Adresa forumului : www.brandiasi.ro
Implementarea acestei acţiuni se va realiza cu ajutorul Agency One,
reprezentatã de Vali Tãtar şi Grapefruit, reprezentatã de Marius Ursache în calitate de experţi.

Workshop:
Participanţi:
-reprezentanţii Primãriei Iaşi, Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi
-reprezentanţii instituţiilor, centrelor culturale
-reprezentanţii mass media
-reprezentanţii ONG
-experţi
-partenerii oficiali
-companii
-cetãţeni

Workshopul va fi realizat pe parcursul a douã zile şi va cuprinde:
-prezentarea rezultatelor cercetãrii
-prezentarea informaţiilor obţinute pe forum
-realizarea unor dezbateri plecând de la rezultatele obţinute
-constituirea unui grup de iniţiativã care sã cuprindã reprezentanţii tuturor
-organizaţiilor reprezentative
-realizarea unei strategii de lucru care sã implice responsabilitãţi, termene,
-surse de finanţare

Echipa InfoGraphic
office@infographic.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/electroalfa/comunitate-si-identitate-brand-iasi