Proiecte de dezvoltare urbana, finantate prin programul REGIO

BUCURESTI - 20 iunie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Retail

Dezvoltarea economico-sociala, imbunatatirea calitatii vietii si incurajarea unei cresteri economice durabile si sustenabile au reprezentat de la bun inceput obiectivele programului REGIO . Cu ajutorul acestui Program Operational Regional 2014-2020 au fost semnate si aprobate numeroase proiecte care au primit finantare din fonduri UE nerambursabile.

REGIO

REGIO

Segmentele de activitate pentru care s-a putut obtine finantare sunt dintre cele mai variate. De la investitii private la dezvoltare urbana, de la finantare venita in sprijinul inovarii si pana la partea de finantare in educatie, prin REGIO au ajuns sa fie implementate masuri care aduc cu un pas mai aproape de finalitate obiectivele stabilite.

In randurile urmatoare sunt prezentate cateva dintre cele mai recente proiecte, finantate prin programul REGIO. Mai multe informatii pot fi obtinute de cei interesati si pe site-urile inforegionordest.ro sau www. adrnordest.ro - iata cateva detalii de baza:

Proiect de mobilitate urbana finantat prin REGIO, la Iasi

O suma care cu greu ar fi putut fi obtinuta din alte surse - 21,8 milioane de euro - este disponibila acum pentru municipalitatea ieseana in vederea realizarii proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai in municipiul Iasi - Reorganizarea circulatiei pe Bulevardul Tudor Vladimirescu”.

Principalele obiective ale acestui proiect sunt reprezentate atat de reabilitarea infrastructurii caii de rulare a tramvaielor pe traseul mentionat, cat si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera la nivelul municipiului resedinta de judet. Pentru a duce la indeplinire acest sprijin pentru dezvoltarea urbana, vor fi implementate urmatoarele masuri:

- se vor achizitiona 7 tramvaie electrice;

- vor fi efectuate modernizari la calea de rulare a liniei de tramvai, pe o distanta de 2410 metri liniari;

- va fi avuta in vedere reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, obiectivul fiind o scadere cu 2159 tone echivalent CO2/an;

- prin introducerea vehiculelor electrice va fi crescut si numarul de pasageri care tranziteaza tronsonul vizat.

Finantare nerambursabila de 3,2 milioane de euro pentru proiecte ce au ca scop constructia, extinderea si/sau modernizarea gradinitelor

Cum infrastructura aferenta educatiei timpurii, prescolare si anteprescolare, nu poate fi trecuta cu vederea, investitiile prevazute in cadrul POR (REGIO) 2014-2020 vizeaza si acest sector de activitate.

Finantarea nerambursabila a fost aprobata in data de 12 iunie pentru 5 proiecte pentru care au fost semnate si contractele aferente la sediul ADR Nord-Est din Piatra Neamt. Dupa cum declara si Directorul General ADR Nord-Est Vasile Asandei, „Proiectele pentru care am semnat azi contracte de finantare vor avea un impact semnificativ asupra comunitatilor in care se implementeaza. Avem obligatia sa oferim copiilor dreptul la viitor, iar aceste investitii sunt doar cativa pasi timizi, dar necesari pentru asta.” (sursa: inforegionordest.ro).

Numeroase alte proiecte si initiative au regasit surse de finantare din fonduri UE nerambursabile cu ajutorul programului REGIO. Lista completa a acestora, informatii despre axele prioritare avute in vedere in cadrul programului, precum si orice alte informatii ce pot prezenta utilitate pentru cei interesati pot fi regasite in cadrul site-urilor mentionate si anterior: www.adrnordest.ro si inforegionordest.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/european-advertising-holding/proiecte-de-dezvoltare-urbana-finantate-prin-programul-regio