Don Juan & Faust - cel mai spectaculos eveniment al toamnei într-o regie semnată Alexander Hausvater la Opera Romana din Bucuresti

BUCURESTI - 20 octombrie 2005

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Events si Teatrul de Stat Csiky Gergely din Timisoara vor prezenta pe data de 13.11.2005 la Opera Romana din Bucuresti cel mai spectaculos eveniment al toamnei : proiectul Don Juan si Faust de Christian Grabbe, într-o regie semnată Alexander Hausvater.
Don Juan si Faust e o premieră absolută în România. Un text scris în secolul XIX adaptat pentru a analiza necesităţile unei societăţi de mâine. În viziunea regizorului Alexander Hausvater această întâlnire uluitoare între cele două legende se întâmplă într-un viitor obiectiv controlat de ştiinţă şi planificare o lume în care lipseşte cu desăvârşire iubirea, fragilitatea şi accidentul. Spectacolul urmăreşte cu precizie imperativul mistificării celor doi protagonişti – ei trăiesc mitul pe care şi l-au creat ca un fel de labirint fără ieşire. Don Juan şi Faust sunt apogee ale virtuţilor masculine – de inventivitate, imaginaţie, putere şi mistic al senzualităţii.

Don Juan & Faust - cel mai spectaculos eveniment al toamnei  într-o regie semnată Alexander Hausvater la Opera Romana din Bucuresti

Spaţiul de joc reprezintă un laborator al viitorului unde oamenii de ştiinţă sunt toţi femei. În această societate exclusivă, în care trecutul e uitat odată cu multe alte calităţi umane cum ar fi slăbiciunea, instinctul natural şi primar, abandonul şi pasiunea – se găsesc două specimene de bărbaţi ca două fosile ale trecutului, Prin investigarea lor se povesteşte parcursurile celor doi eroi ai masculinităţii: Don Juan şi Faust. Spaţiul laboratorului e unul al evoluţiei unde publicul se mişcă dintr-un punct în altul, nu ca spectatori pasivi ci ca martori oculari ai experimentului.

Trupa teatrului maghiar din Timişoara devine astfel un element decisiv în abordarea acestui spectacol deoarece prezentarea unei gândiri şi a emotivităţii unei minorităţi într-un colectiv social care e compus din dintr-o cultură, limbă şi mentalitate contrastantă este dilema esenţială în înţelegerea naraţiei lui Don Juan şi Faust. Prototipurile culturale maghiare şi româneşti sunt similare celor spaniole şi germanice atinse în mod fundamental în producţie. Experimentul de bază cu actorii maghiari e de a investiga cu ajutorul modalităţilor teatrale nu numai elementele contrastante ale culturii maghiare dar şi cele universale care au o valoare importantă pentru un public maghiar dar şi pentru şi non maghiar. Intenţia regizorului cu colectivul e să creeze un ansamblu de individualităţi scenice care vor străluci pe plan general dar şi particular
Dincolo de jenă

Întâmplător, atât interpretul lui Don Juan, cât şi cel care îl întruchipează pe Faust, "arată bine" atunci când apar dezbracati în câte o cuşcă; e drept, publicul nu-i vede decât din spate , ca să nu fie nevoie de ceva protector. Deasemenea cu toate ca sânii actriţelor care se unduiesc în sexi balans nu se înscriu, în cregulile binecunoscute de prospeţime, formă şi dimensiuni obligatorii pentru un topmodel, regizorul a izbutit, în cele trei săptămâni şi jumătate de lucru cu trupa, s-o elibereze de false pudori, inhibiţii şi jenă.
Importanta si originala este si prestatia actorului-oaspete : Alina Reus, de la Teatrul Naţional din Timisoara. Replicile ei sunt rostite de o "umbră" a sa, greul este suplinit prin extraordinara plastică a trupului său; prin frumuseţea si efectele momentelor ei de topless care devin alte atuuri pentru faptul ca a fost invitata in spectacol

Despre EVENTS

Nu ezitati sa ma contactati in cazul in care doriti si alte informatii si poze despre acest minunat si original specatcol
Dragos Gheorghiu PR Manager -0788439356
events@events.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/events/don-juan-faust-cel-mai-spectaculos-eveniment-al-toamnei-intr-o-regie-semnata-alexander-hausvater-la-opera-romana-din-bucuresti