Peste 40 de piloţi vor lua startul la cea de-a doua etapă din cadrul GTT Drift Championship 2013

BUCURESTI - 8 mai 2013

Comunicat tip General in Auto, Monden / Lifestyle, Sport

Asociația Română de Drift în parteneriat cu Events Management & Consulting organizează cea de-a doua etapă din cadrul Campionatului Național de Drift al României "GTT Drift Championship" în perioada 11-12 mai 2013 la Aeroportul Băneasa – București.

Peste 40 de piloţi vor lua startul la cea de-a doua etapă din cadrul GTT Drift Championship 2013

Aflat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, evenimentul se bucură de comisia de arbitraj și comisia sportivă a unor nume sonore din lumea motorsportului: Florin Hangu, Dodo Toma, Simon Arpad, Sandor Benedek.

Etapa se va deschide la conferința de presă susținută de președintele Asociației Romîne de Drift, renumitul pilot Gabriel Onofrei ce va avea loc vineri 10 mai, ora 14.00, la Terminalul Aeroportului București Băneasa, etajul 1.

                   

După experiența anilor trecuți în organizarea Campionatului Național de Drift și a unor etape din campionatul european în parteneriat cu cei mai mari organizatori din Europa, Asociația Română de Drift are ca scop organizarea unuia dintre cel mai puternice și populare campionate naționale de profil. 

                   

De departe cel mai spectaculos sport cu motor, driftul atrage fără efort, pasionați de motorsport, automobilism sau simpatizanți și simpli privitori.

Peste 40 de piloți vor lua startul la cea de-a doua etapă din cadrul GTT Drift Championship 2013, într-o cursă incendiară, unde curajul și măestria piloților nu se masoară în secunde, ci în spectaculozitate. Cea de-a doua etapă va fi mult mai interesantă odată cu participarea unor nume sonore ale driftului internațional, precum Marco Blasutta, Jean Pierre Penaroli, Monica Alessandrini sau Diego Quaranta. Alături de aceștia, piloții români care s-au remarcat de-a lungul timpului printre care Frațianu Răzvan, Dobre Niculae sau Ciortan Călinîși vor pune mașinile și îndemanarea la încercare în această luptă occidentală.

                   

Debutanții îsi vor da primul examen, roată la roată cu drifterii experimentați și vor afla daca talentul lor este unul autentic.

 

Pentru informații suplimentare despre conferința de presă și acreditări persoana de contact este Alina Florescu, telefon 0740 309 927 iar pentru orice alte detalii despre desfășurarea evenimentului persoana de contact este Gabriel Onofrei, telefon 0744 118 122.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/exporom/peste-40-de-piloti-vor-lua-startul-la-cea-de-a-doua-etapa-din-cadrul-gtt-drift-championship-2013