A apărut un nou număr al Revistei Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze “ PARTENER “

BUCURESTI - 18 august 2010

Comunicat tip General in Afaceri

Revista prezintă aspecte din activitatea Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze, profiluri de companii membre sau partenere, profiluri de organizaţii patronale, interviuri cu personalităţi din sectorul de petrol şi gaze, actualităţi internaţionale din domeniul petrolului, articole pe probleme de management, legislaţie, umor ş.a.

La rubrica „In memoriam” este evocată personalitatea lui Andrei-Răzvan Grigorescu , cel care a fost Preşedinte al Federaţiei în perioada : 2005-2009 şi preşedinte de onoare, în perioada 2009-2010. Este prezentată cariera sa prodigioasă, plină de realizări în diferitele domenii în care şi-a desfăşurat activitatea. Amintirile prietenilor şi colaboratorilor apropiaţi contureză imaginea de OM a celui care le-a fost aproape în momente importante ale vieţii lor.

Direcţiile şi obiectivele strategice ale FPPG sunt reliefate printr-un interviu cu doamna Preşedinte Mariana Gheorghe, director general executiv al OMV Petrom. ” Strategia Federaţiei va trebui să se caracterizeze prin continuitate, să aibă în vedere modernizarea, sub toate aspectele, a tuturor activităţilor Federaţiei. O primă prioritate strategică trebuie să fie realizarea unei federaţii puternice, cu o voce patronală distinctă, capabilă să susţină dialogul social la toate nivelurile şi să reprezinte în mod real interesele tuturor membrilor săi in relaţia cu puterea executivă şi legislativă, cu organizaţiile sindicatele, cu alte organizaţii patronale din ţară şi din străinătate”.
’’Creşterea influenţei organizaţiilor patronale în modernizarea mediului de afaceri se poate realiza prin: mai buna corelare a obiectivelor, politicilor şi strategiilor organizaţiilor patronale existente; fundamentarea de propuneri şi programe unitare vizând perfecţionarea mediului de afaceri, a întregului sistem economic şi social; mai buna utilizare a resurselor existente pentru susţinerea de acţiuni unitare comune; iniţierea unor acţiuni sistematice de lobby pentru susţinerea obiectivelor comune ale sectorului energetic; crearea unei „voci” unitare, mai puternice, care să susţină în mod argumentat poziţiile şi interesele organizaţiilor patronale din sectorul energetic; obţinerea a cel puţin unui loc în CES pentru reprezentarea directă a sectorului energetic’’.
La rubrica : „ Profil de patronat” este prezentat un interviu cu domnul profesor universitar doctor Mihai Berinde , preşedinte al Organizaţiei Patronale “PETROGAZ”. Sunt puse în evidenţă obiectivele strategice ale acestei organizaţii, direcţiile prioritare de acţiune: „Dată fiind importanţa sectorului de petrol şi gaze în cadrul economiei româneşti, PETROGAZ, ca organizaţie reprezentativă, trebuie să fie o „voce” fermă, care să exprime cât mai convingător poziţia membrilor săi faţă de măsurile luate de autorităţile publice, faţă de solicitările sindicatelor, faţă de poziţia tuturor componentelor mediului de afaceri”.
La rubrica: „ Din activitatea FPPG” sunt prezentate unele decizii ale Consiliului Director, elementele principale ale Conferinţei care va fi organizată la sfârşitul lunii septembrie a.c.
La rubrica : „ Manifestări internaţionale“ este prezentată conferinţa ONS2010 – Energy for more people (Energie pentru mai mulţi oameni), unul dintre cele mai importante evenimente din industria de petrol, gaze şi energie, care va avea loc la sfârşitul lunii august, în Norvegia.
Rubrica: „Profil de patronat” este dedicată Asociaţiei Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei şi directorului general executive ala acesteia, domnul doctor inginer Gheorghe Bălan. Sunt redate unele date biografice ale distinsului director precum şi realizările mai importante ale prestigioasei organizaţii pe care o conduce.
Rubrica : „Management performant” prezintă unele modele ale managementului performanţei şi ale managementului schimbării.
Sub genericul “Dicţionar“ sunt prezentaţi zece termeni de managementul serviciilor.
“Actualităţile internaţionale” sunt ilustrate printr-un articol despre mult incriminata companie petrolieră BP şi printr-o serie de informaţii referitoare la acorduri şi tranzacţii de pe plan internaţional.
Rubrica “Din istoria petrolului” continuă prezentarea unor legi care au avut o influenţă determinantă în evoluţia sectorului petrolier din ţara noastră.
Pentru a facilita activitatea de informare şi documentare a cititorilor săi, revista prezintă , la rubrica “ Linkuri şi surse“, website-ul PetroChemlink.
Revista se încheie cu o invitaţie la umor :” Să zâmbim cu Partener “.
În revistă sunt inserate şi reclame şi materiale de promovare ale companiilor membre ale FPPG : OMV PETROM, Siemens, GrupuL de Servicii Petroliere.

Despre Federatia Patronala Petrol si Gaze

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze este o organizaţie nonprofit a angajatorilor din sectorul de petrol şi gaze care are ca scop reprezentarea , apărarea şi sprijinirea acestora în rezolvarea intereselor comune. Are ca membri următoarele patronate: Organizaţia Patronală „PETROGAZ”, Organizaţia Patronală Operaţiuni şi Servicii Petroliere (A.P.O.S.P.), printre societăţile comerciale membre numărându-se PETROM-OMV, PSV COMPANY, UPETROM 1 MAI, GRUP SERVICII PETROLIERE, CONPET-Ploieşti, Grupul INTERAGRO.
Ca membri asociaţi: IPROCHIM, UNIVERSITATEA de PETROL Şi GAZE Ploieşti, IPCUP Ploieşti ş.a.
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze este membră a Confederaţiei Patronale „CONCORDIA”

Silviu Sârghi - Redactor şef,
telefon/fax 021.252.00.66; 021.252.15.66;
e-mail: silviu.sarghi@fppetrolgaze.ro
www.fppetrolgaze.ro

mirel.tiu@fppetrolgaze.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/federatia-patronala-petrol-si-gaze1/a-aparut-un-nou-numar-al-revistei-federatiei-patronale-petrol-si-gaze-partener