Precizările Președintelui Federației Române de Handbal

BUCURESTI - 20 octombrie 2023

Comunicat tip General in Sport

Poziția oficială a Președintelui Federației Române de Handbal cu privire la ședința Consiliului de Administrație din 18.10.2023.

Federația Română de Handbal

Federația Română de Handbal

Am aflat astăzi, cu surprindere, că și după finalizarea lucrărilor Consiliului de Administrație al FRH, unii dintre colegii mei "nervoși" din Consiliul de Administrație continuă să intoxice, pe varii căi, membrii afiliați ai FRH cât și iubitorii de handbal din România, punând în circulație informații false. Mă văd, prin urmare, nevoit să fac următoarele precizări:

În reuniunea de ieri, conform statutului FRH, solicitarea unora dintre membrii Consiliului de Administrație de a convoca Adunarea Generală Extraordinară a fost trecută prin vot, în conformitate cu prevederile statutului. Înainte de exprimarea acestui vot, unul dintre membri a cerut ca votul să fie secret, lucru acceptat de majoritatea membrilor Consiliului de Administrație. În urma exprimării acestui vot, rezultatul voturilor a fost unul împărțit, 7 la 7. Fac mențiunea că, în conformitate cu prevederile statutare, pentru convocarea Adunării Generale ar fi fost nevoie de nouă voturi. Prin urmare, votul meu de ieri, fiind și el secret, nu avea cum să influențeze sau să schimbe decizia adoptată.

Vreau să încerc să explic succint motivele pentru care, în ultimele săptămâni, am devenit subiect de campanie publică, lansându-se la adresa mea diverse acuzații care vizează nu numai elemente ce țin de neconvocarea Consiliului de Administrație, dar și acuze extrem de grave care vizează modul în care sunt administrate și gestionate resursele financiare ale Federației Române de Handbal. Fac mențiunea pentru toți cei interesați, că "grupul nervoșilor" din Consiliul de Administrație al FRH încearcă de mai multă vreme diverse atacuri pentru subminarea poziției de președinte pe care mi-a conferit-o Adunarea Generală a FRH în urmă cu un an și jumătate. În nenumărate rânduri, m-au atacat atât pe mine personal, au atacat și pe alți membri ai Consiliului de Administrație care nu le împărtășeau opiniile, cât și pe unii dintre cei ce reprezintă personalul angajat al FRH.

Atacurile au debutat în momentul în care am decis în Consiliul de Administrație să mărim baremurile arbitrilor și observatorilor și să terminăm cu sistemul ticăloșit prin care rezultatele în competiții se stabileau în afara terenului de joc. Astăzi, nu se mai poate vorbi de arbitraje tendențioase, ci cel mult, de arbitraje slabe în unele meciuri. (Procesul de creștere al calității arbitrajelor fiind una dintre preocupările noastre.)

Știm că unii care erau abonați la cupele europene, unde făceau cinste cu "mândrie" României – înfrângeri la peste 20 de goluri diferență – sunt dezamăgiți. Asta este! Atunci când vor avea valoare vor putea să fie din nou acolo, pe merit sportiv și nu pe șerparii și combinații toxice.

Au încercat să impună Consiliului de Administrație o interpretare proprie a controversatului ordin al Ministrului Novac, care reglementa numărul minim de sportivi români ce trebuie să participe în competițiile sportive. În ciuda faptului că li s-a explicat politicos că nu avem calitatea de a interpreta un act juridic al unei autorități publice așa cum este Ordinul de Ministru, au continuat să agite spiritele și să încerce să impună punctul de vedere al unei minorități peste voința majorității. Și aici nu ne referim doar la opiniile unor membri din Consiliul de Administrație, ci la punctele de vedere scrise și asumate de peste 80% din conducătorii de cluburi de handbal feminin și masculin din prima ligă. În acest sens, pentru a clarifica aceste aspecte, ținând cont de atacurile la care atât eu cât și Federația am fost supuși, am încercat să clarificăm această speță în două întâlniri succesive cu președinta Agenției Naționale pentru Sport, dna. Elisabeta Lipă. La cea de-a doua rundă de întâlniri, au participat aproape toți conducătorii de cluburi, de prima ligă, atât de la masculin cât și de la feminin. Între timp, o instanță de judecată din România a anulat acel ordin controversat.

Văzând că acest subiect nu mai reprezintă un temei pentru campania lor, s-au gândit să extindă atacurile cu alte spețe, negând reuniunile Consiliului de Administrație pe care le-am desfășurat online și în care am luat împreună decizii importante pentru activitatea FRH. Nu trebuie omis nici faptul că au fost făcute și afirmații defăimătoare prin declarații publice sau prin generarea unor articole de presă vădit tendențioase care menționau așa-zise surse ce doreau să-și păstreze anonimatul din interiorul Consiliului de Administrație, încălcând regulamentele FRH care stabilesc niște reguli de conduită pentru toți membrii Consiliului de Administrație.

Pentru toate elementele pe care le-au reclamat în diverse declarații date în presă, elemente de natură financiară care țin de gospodăria resurselor Federației Române de Handbal, tot conform statutului, puteau să ceară oricând Comisiei de Cenzori, care este organul de control financiar intern al Federației, să controleze diverse spețe care li s-au părut îndoielnice. Au preferat să încalce statutul FRH și să recurgă la atacuri publice. În momentul în care am luat act de faptul că s-au adresat Autorității Naționale pentru Sport, acuzându-mă de diverse lucruri, am luat imediat decizia de a solicita chiar eu Autorității Naționale pentru Sport (ANS) declanșarea unui control pe toate acuzațiile aduse. Ieri, în Consiliul de Administrație, le-am propus să solicităm de asemenea un control amănunțit al Curții de Conturi a României asupra modului în care se cheltuie banii publici la care FRH are acces. Am propus de asemenea și angajarea unui audit financiar extern din rândul celor "Big Four" — auditori recunoscuți internațional, și nu vreo firmă de apartament — pentru auditarea tuturor sumelor de bani private atrase de Federația Română de Handbal, precum și a legalității modului în care acestea au fost cheltuite. Surprinzător, cei mai vehemenți contestatari ai mei din ultima perioadă de timp au votat împotriva acestei propuneri! Din fericire, însă, majoritatea membrilor Consiliului de Administrație a fost de acord. Am făcut aceste propuneri tocmai pentru a putea avea pe masă, în urma acestor acte de control din partea unor entități autorizate, rapoarte temeinice pe care să le putem prezenta în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare tuturor afiliaților FRH. Și asta pentru că nu am absolut niciun fel de reținere în ceea ce privește prezentarea acestor documente, atât în fața afiliaților, cât și în fața întregii opinii publice iubitoare de handbal.

Vreau să le reamintesc "nervoșilor" mei colegi din Consiliul de Administrație că există o prevedere în statut care îmi dă dreptul, ca președinte, să convoc eu Adunarea Generală Extraordinară în momentul în care vom fi în posesia acestor expertize de calitate pe care să le prezentăm acesteia, urmând ca Adunarea Generală să ia decizia corectă. Hotărârile Adunării Generale trebuie să se bazeze pe evaluări corecte și nu pe acuze nefondate!

M-am simțit obligat să fac aceste precizări pentru că, prin modul în care au găsit de cuviință să acționeze unii membri ai Consiliului de Administrație, au fost ridicate semne de întrebare în rândul membrilor afiliați, cât și în rândul organizațiilor europene și internaționale de handbal din care facem parte. Aceste organizații sunt la curent cu informațiile care circulă în spațiul public, atât din România cât și din toate celelalte țări membre. În contextul în care, împreună cu președinta ANS, dna. Elisabeta Lipă, facem eforturi pentru a convinge Guvernul României să ne sprijine în vederea organizării Campionatului European de Handbal Feminin din 2026, aceste acțiuni nu fac decât să șubrezească imaginea noastră publică. În curând, Federația Europeană va fi în proces de evaluare a candidaturilor. Alături de România, și alte federații membre (Spania, Cehia, Polonia, Slovacia sau Turcia) și-au manifestat intenția de a organiza evenimentul.

În încheiere, doresc să subliniez că transparența și integritatea sunt valori pe care le prețuiesc profund și pe care mi-am asumat să le promovez în cadrul Federației Române de Handbal. Am luat măsurile necesare pentru a garanta un control riguros și imparțial asupra activităților și finanțelor federației, astfel încât să răspundem într-un mod responsabil față de toți cei implicați în handbalul românesc. Consider că este esențial să ne concentrăm pe dezvoltarea acestui sport și pe consolidarea relațiilor cu partenerii naționali și internaționali, în loc să ne lăsăm distrași de disputele interne. Îmi exprim speranța că vom trece cu bine peste această perioadă tumultuoasă și că vom reveni la misiunea noastră principală: de a promova și dezvolta handbalul în România și în lume. Mulțumesc pentru atenție.

Constantin Din

Președinte FRH




Despre Federatia Romana de Handbal

Singura autoritate națională a handbalului din România recunoscută de
organismele internaționale, respectiv I.H.F. şi E.H.F.

Scopul F.R.H. constă în organizarea, conducerea, dezvoltarea şi controlul activității handbalistice pe întreg teritoriul României. F.R.H. are dreptul de a emite decizii si regulamente cu caracter obligatoriu pentru toți membrii afiliați în ceea ce privește organizarea, conducerea, dezvoltarea şi controlul activității handbalistice din România.

Taguri: handbal
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/federatia-romana-de-handbal/precizarile-presedintelui-federatiei-romane-de-handbal