SUCCES ÎN CADRUL PROIECTULUI ”ÎMPREUNĂ VOM REUŞI”

Iasi - 2 ianuarie 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Prima serie a grupurilor ţintă în cadrul proiectului "Împreună vom reuşi", implementat de Fundaţia Filocalia Iaşi, a incheiat activităţile la sfârşitul lunii decembrie. Primele reacţii atât din partea elevilor cât şi din partea părinţilor subliniază beneficiile şi îmbunătăţirile privitoare la prevenirea abandonului şcolar, problemă semnalată în ambele judeţe implicate, Iaşi şi Cluj.

Fundaţia Filocalia din Iaşi, alături de Fundaţia Copii fericiţi din Cluj şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psiho-Pedagogică Iaşi au demarat acum un an, în august 2010, un proiect structural, intitulat ÎMPREUNĂ VOM REUŞI!, în valoare de 10.295.725,10 RON. Acesta este co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2. „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. În primele luni ale celui de al doilea an al proiectului a fost analizat impactul acestui proiect în şcolile participante din cele două judeţe reprezentative, Iaşi şi Cluj, la nivelul fiecărei categorii a grupului ţintă urmărit: personalul implicat în prevenirea abandonului şcolar format din 120 cadre didactice şi consilieri psihopedagogi, elevi cu dificultăţi de învăţare, dezavantajaţi socio-economic, cu un număr mare de absenţe şi cu potenţial risc de abandon şcolar, în număr de 1600, din ambele judeţe, şi părinţii elevilor expuşi abandonului şcolar, în număr de 800. A fost evidenţiat faptul că s-au redus numărul de absenţe şi s-au înregistrat progrese ale elevilor implicaţi în activităţile proiectului. Părinţii, de asemenea, au participat la seminarii de formare în care au discutat probleme de relaţionare şi de managiere a conflictelor in familie.

Activităţile din cadrul proiectului au continuat cu succes cu prima grupă a elevilor din şcolile selectate din cele două judeţe şi părinţii acestora, acestea încheindu-se în luna decembrie cu celebrarea succesului. Au fost, de asemenea, aplicate chestionare atât elevilor cât şi părinţilor acestora; la o prima analizare a răspunsurilor date de cele două grupuri ţintă, activităţile organizate în cadrul proiectului s-au dovedit a fi eficiente în combaterea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea procesului de învăţare. Mai mult, părinţii au dezbătut teme importante, cum ar fi comunicarea cu propriul copil, manifestându-şi mulţumirea pentru toate beneficiile acestui proiect.

Proiectul “Împreună vom reuşi” continuă în luna ianuarie cu evaluarea detaliată a activităţii de până acum şi analizarea în profunzime a chestionarelor, după care va începe procesul de selectare a alţi 1600 de elevi şi 800 de părinţi din cele două judeţe.

Persoana de contact:

Prof. Elisa Chiţescu

Fundatia Filocalia, Iasi                                                          

Expert promovare

E-mail: elisssa_c@yahoo.com

Telefon: 0748 299 437

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/filocalia/succes-n-cadrul-proiectului-mpreun-vom-reui