'Elite interbelice si patrimoniul european al culturii române' - atelier interactiv cu Mihail Neamtu

BUCURESTI - 1 februarie 2008

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Fundatia Calea Victoriei va propune, incepind cu data de 28 februarie, un curs organizat in cinci intilniri dedicate unor personalitati marcante din perioada interbelica.
Cursul este sustinut de Mihail Neamtu, licentiat in filosofie la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ si doctor în teologie al Universităţii din Londra (King’s College).

Unul dintre efectele traumatice ale experienţei comuniste a fost eradicarea memoriei intelectuale care demonstra apartenenţa României la concertul ideilor europene. De la studiul eredităţii bizantine a Ortodoxiei până la deschiderea culturii politice către modernitate, perioada interbelică a reprezentat un moment de vârf al istoriei naţionale.

Tinerilor si adultilor nemulţumiţi de reţeta amneziei oferită de ideologiile consumeriste ori de tradiţia ratării balcanice, acest curs le propune o reflecţie despre raportul între „persoană” şi „instituţie” în România dintre cele două războie mondiale.

În ceasul discuţiilor aprinse pe tema identităţii merită să ne punem o întrebare esenţiale: care au fost vocile culturii filozofice, istorice şi teologice în România mare prin care ne putem legitima astăzi într-un sens european?

Câteva importante centenare recente au trecut aproape neobservate: Dumitru Stăniloae (1903-1993), Mircea Vulcănescu (1904-1952) şi Mircea Eliade (1907-1986). Nu este acesta un semn că „republica literelor” noastre înţelege cu anevoie caracterul excepţional al unor figuri universale?

Într-un timp care neagă tot mai des diferenţa între esenţial şi derizoriu, cursul despre „Elite interbelice şi patrimoniul european” propune redescoperirea criteriilor justei celebrităţi.

Cursul se adreseaza tuturor celor care doresc sa isi completeze sau reimprospateze cultura generala si vor sa participe la discutii inteligente pe teme extrem de actuale si cu un impact puternic asupra vietilor noastre.

Despre Fundatia Calea Victoriei

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

va asteptam cu ceai, intrebari si idei

Fundatia Calea Victoriei
Calea Victoriei 128A, ap 17, etaj 3
tel: 312 22 32
mobil: 072316782

contact@victoriei.ro