Au strâns 8700 de Euro jucând tenis de masă

BUCURESTI - 4 martie 2013

Comunicat tip General in Sanatate, Social, Sport

Vineri și Sâmbătă, a avut loc la Top Tennis Arena a patra ediție a Turneului de Tenis de Masă HOSPICE, cel mai mare de acest gen din România, care are ca scop strângerea de fonduri pentru îngrijirea copiilor și adulților cu boli incurabile, pacienți ai Fundației HOSPICE Casa Speranței.

Pentru angajații din multinationalele bucureștene este o modalitate deosebită de a se implica activ susținând cauza HOSPICE. Prin simpla lor prezență, jucând cu zâmbetul pe buze, un sport pe care îl îndrăgesc mult, au contribuit astfel la cei 8700 de Euro strânși.

La startul acestei competiții, s-au aliniat 32 de echipe, reprezentante ale unor companii de top din România. Fiecare companie a înscris un număr de 4 jucători de tenis din rândul propriilor angajați, făcând o donație minimă de 300 de euro pentru pacienții Hospice Casa Speranței.

 

Alături de jucători au fost și actorul Paul Ipate și îndrăgitul prezentator Heart Radio, Bogdan Miu care au jucat împreună cu voluntarii HOSPICE.

 

Câștigătorii Competiției de Dublu sunt: Raiffeissen Leasing- Locul I, InterContinental – Locul II și Ericsson- Locul III și cei care au urcat pe podium la Competiția de Simplu sunt: InterContinental – Locul I, Raiffeisen Leasing- Locul II și Raiffesen Leasing - Locul III.

 

Toate fondurile strânse în urma participării la acest eveniment sunt direcționate către HOSPICE Casa Speranței, organizatie non-profit care asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru copii și adulți cu boli nevindecabile în stadii avansate și terminale din Brașov, București, Făgăraș și Zărnești. Mai multe informații despre Hospice si evenimentele de strângere de fonduri derulate sunt disponibile la www.hospice.ro .

 

Companiile care sprijină acest eveniment sunt: Top Tennis Arena (Partener Principal al turneului), Fundatia Vodafone, Intercontinental Hotel, Tymbark, GlaxoSmithKline, Deloitte, Ernst&Young, Coca Cola Hellenic, Raiffeisen Leasing, Petrom, Zentiva, Rompetrol, SmartAtletic, Dell, Euroweb, TV City si Ericsson.

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-hospice/au-strans-8700-de-euro-jucand-tenis-de-masa