Patronatul Serviciilor Private din Romania respinge propunerile de modificare a Codului Fiscal privind transformarea antreprenorilor in salariati

BUCURESTI - 7 aprilie 2015

Comunicat tip General in Afaceri, Media / Publicitate, Social, HR

Patronatul Serviciilor Private din Romania (PSPR) se pronunta ferm impotriva incercarilor repetate ale specialistilor din Ministerul Finantelor Publice de a ignora realitatile pietii muncii specifice secolului XXI.

PSPR atrage atentia Ministerului Muncii ca, prin actiunile sale pur birocratice, Ministerul Finantelor Publice compromite procesul de creare de locuri de munca cu valoare adaugata, situatie caracteristica profesiilor liberale si drepturilor de autor, al caror statut este reglementat prin legi speciale. Indirect, propunerile facute de Ministerul Finantelor Publice desfiinteaza in fapt sensul profesiilor liberale si drepturilor de autor si rolul lor intr-o economie bazata pe competenta si profesionalism.

In contextul actualelor proiecte de acte normative prin care se intentioneaza abrogarea punctului 1 din HG nr. 44/2004 (Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal) si, totodata, stabilirea unor criterii comune de reconsiderare ca dependenta a activitatii desfasurate de catre orice persoana fizica, fara a se diferentia intre activitatile care genereaza venituri din profesii liberale si drepturi de autor, pe de o parte si activitatile desfasurate de persoanele fizice autorizate infiintate in baza OUG nr. 44/2008, pe de alta parte.

Prin prezenta, dorim sa atragem atentia asupra pericolului iminent, de o gravitate extrema, cu privire la independenta si chiar existenta profesiilor liberale si a drepturilor de autor, creat prin initiative legislative de genul celor mai sus enuntate.

Intrucat modificarea Codului Fiscal din anul 2010, in sensul introducerii criteriilor de dependenta prevazute de art. 7, ar fi putut să aibă un impact negativ semnificativ asupra persoanelor care exercită profesii liberale si drepturi de autor, legiuitorul a clarificat, la scurt timp, aceasta situatie prin introducerea punctului 1 din HG nr. 44/2004 privind exceptarea neconditionata a activităţilor ce generează venituri din profesii libere si drepturi de autor de la reconsiderarea în activitate dependentă.

 Patronatul Serviciilor Private din Romania respinge propunerile de modificare a Codului Fiscal privind transformarea antreprenorilor in salariati

Aceasta exceptare este pe deplin intemeiata avand in vedere faptul ca exista diferente fundamentale intre activitatea care genereaza venituri din profesii liberale/drepturi de autor si activitatea prestata de catre o persoana fizica autorizata (PFA). Orice asimilare intre aceste activitati se poate face numai cu incalcarea oricarui temei juridic si principiu statutar al profesiilor liberale si drepturilor de autor. Diferentele sunt atat de evidente incat o asimilare a tratamentului aplicabil nu are niciun fundament logic sau juridic. Astfel, PFA se infiinteaza si functioneaza in baza OUG nr. 44/2008, iar profesia liberala si drepturile de autor se exercita conform legii specifice. Caracterul independent al profesiei liberale este reglementat prin legea specifica. Independenta profesiilor liberale si drepturilor de autor tine nu numai de natura acestora, cat mai ales de esenta lor, in timp ce independenta PFA-ului este recunoscuta doar in contextul in care nu sunt indeplinite criteriile de dependenta prevazute de legislatia fiscala. Spre deosebire de PFA, persoanele care exercita profesii liberale respecta un cod etic/deontologic, au un nivel specific/corespunzător de pregătire pentru practicarea profesiei, incheie asigurare de raspundere profesionala, au obligatie legala de a participa la pregatirea profesionala continua, fac parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei. De asemenea, dreptul de autor este recunoscut si garantat in conditiile legii specifice, este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial, aspecte care nu se regasesc in cazul PFA-ului.

 

Dacă se va elimina exceptia prevazuta de punctul 1 din HG nr. 44/2004 se va genera, in mod cert, un risc major ca profesiile liberale si drepturile de autor să fie reconsiderate în baza unei interpretări subiective a organului fiscal, cu consecinta directa a suprimarii independentei acestor profesii, asa cum aceasta este reglementata prin legea specifica si cum rezulta din natura activitatii care genereaza venituri din profesii libere si drepturi de autor.

 

In masura in care legislatia aplicabila fiecarei profesii liberale reglementeaza caracterul sau independent, precum si in masura in care indepedenta drepturilor de autor este reclamata de natura acestor drepturi asa cum este ea legiferata, o eventuala modificare legislativa fiscala care ar permite

reconsiderarea unei astfel de activitati in dependenta ar echivala cu o dublare a cadrului legislativ, incalcandu-se astfel principiul unicitatii reglementarilor legale, de natura sa afecteze dezvoltarea profesiilor liberale si drepturilor de autor in Romania.

 

Intelegem ca exista situatii in care activitatea PFA-urile s-a indepartat, in ultimii ani, de la sensul avut in vedere de actul normativ care o reglementeaza (OUG nr. 44/2008), insa acesta nu reprezinta un motiv pentru care, prin modificari ale legislatiei fiscale, sa fie afectate profesiile liberale sau drepturile de autor.

 

Profesiile liberale si drepturile de autor reprezinta un segment extrem de important in orice stat de drept, iar rolul lor in dezvoltarea societatii romanesti este atat de important incat astfel de initiative legislative fiscale nu fac decat sa conduca la scaderea interesului profesionistilor de a desfasura astfel de activitati in Romania, cu consecinta suprimarii existentei acestor profesii in societatea romaneasca sau, cel putin, a restrangerii drastice a ariei lor de desfasurare, fapt care ar avea un impact negativ semnificativ asupra intregii societati romanesti.

Pentru toate aceste motive, consideram ca este absolut necesara mentinerea punctului 1 din HG nr. 44/2004 prin care, in mod corect si legal, se reglementeaza imposibilitatea reconsiderarii ca dependente a activitatilor care genereaza venituri din profesii liberale si drepturi de autor, in totala armonie cu legislatia de organizare si exercitare a acestora.

 

Patronatul Serviciilor Private din Romania

Prin Presedinte Parvan Nicolae-Cristian

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/galenus1/patronatul-serviciilor-private-din-romania-respinge-propunerile-de-modificare-a-codului-fiscal-privind-transformarea-antreprenorilor-in-salariati