Parteneri europeni


Investeşte în oameni!
Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Formarea continuă a profesorilor de limba română, engleză şi franceză, în societatea cunoaşterii

Cea de-a doua Conferinţa naţională pentru profesorii de limba română, engleză şi franceză și-a început lucrările

Braila - 20 decembrie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Aproximativ 160 de cadre didactice participă la lucrările celei de-a doua Conferinţe naţionale pentru profesorii de limba română, engleză şi franceză organizate în cadrul proiectului FormREF.

Obiectivul major al evenimentului vizează promovarea de bune practici privind modalități concrete de realizare a obiectivelor formării și evaluării, privind eficientizarea utilizării resurselor informaționale, temporale, umane și materiale, precum și modalitățile specifice de implementare a instrumentelor de lucru și cele de valorificare a strategiilor didactice specifice formării continue.

În cadrul conferinței vor fi abordate teme precum: Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice: nevoi și perspective, Creșterea calității programelor de formare continuă prin valorificarea noilor tehnologii: blended learning, portalul și platforma integrată, Sustenabilitatea proiectului, Dincolo de formare… transferul achizițiilor în practicile didactice, Aplicabilitatea și potențialul de valorificare a rezultatelor proiectelor etc.

Lucrările Conferinței se vor desfășura pe ateliere de lucru ce vor urmări bune practici în aria curriculară „Limbă și comunicare” în învățământul primar și bune practici în predarea-învățarea limbilor engleză sau franceză în învățământul secundar, în care vor fi prezentate aplicațiile câștigătoare din cadrul concursurilor de proiecte didactice desfășurate în cadrul proiectului, în vederea explorării transferului de activități la nivel interregional.

De asemenea, în cadrul Conferinței vor fi prezentate cele două ghiduri de bune practici realizate în cadrul proiectului, care urmăresc diseminarea experienței de proiectare, planificare și implementare a programului de formare a profesorilor de limba română, engleză și franceză către formatori și furnizori de formare, cadre didactice și factori de decizie, promovarea unor exemple de succes în proiectarea și susținerea programului de formare, cu particularizări în aria strategiilor didactice interactive și a instruirii diferențiate a elevilor, propunerea unor modalități de asigurare a transpunerii achizițiilor formării în practica didactică și promovarea unor modalități de asigurare a sustenabilității programului de formare.

Proiectul ”Formarea continuă a profesorilor de limbă română, engleză și franceză în societatea cunoașterii” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, SIVECO Romania și TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie.

Pentru mai multe informații despre activitățile dedicate obiectivelor orizontale, accesați www.formref.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/goldbach-audience-romania2/cea-de-a-doua-conferinta-nationala-pentru-profesorii-de-limba-romana-engleza-si-franceza-i-a-inceput-lucrarile