Good Company va invita la doua seminarii de dezvoltare si transformare spirituala impreuna cu Regina Sara Ryan

BUCURESTI - 11 mai 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, Social

Despre oameni este totul aici.

Toată lumea a învăţat ceea ce ştie de la cineva. Fie că este vorba de o carte, de şcoală, seminar sau coaching, toată învăţătura ajunge la noi datorită muncii pe care alte persoane au depus-o. Tot ceea ce am primit, sursele dezvoltării noastre, au ajuns la noi datorită efortului făcut de alţi oameni, datorită dedicaţiei şi pasiunii lor pentru a oferi altora ceea ce știu. Când ne gândim la ceea ce vom învăţa în viitor şi la ceea ce am putea vindeca în noi, ce este important sunt oamenii cu care ne vom petrece timpul şi cu care vom lucra.

Regina Sara Ryan

Regina Sara Ryan

 Cum ar fi dacă aş merge oriunde, la aprozar sau la sfântul Graal, cu aceeaşi atenţie către paşii pe care îi fac şi cântand numele lui D-zeu pe drum? Cum ar fi dacă aş considera tot ceea ce mi se întamplă pe acest drum ca fiind un potenţial dar, graţie, miracol şi antrenament către o inimă mai frageda? 

Regina Sara Ryan

Regina Sara Ryan se va afla în România în perioada 31 mai - 11 iunie 2012 pentru un pelerinaj la o mănăstire din Dobrogea şi apoi în București pentru o serie de evenimente prezentate mai jos. Regina ne vizitează de câţiva ani şi este un prieten spiritual de la care putem învăţa  şi cu care putem împărtăşi cele mai adânci intenții și viziuni spirituale ale vieții noastre. În această perioadă Regina este disponibilă pentru întâlniri și discuții, contactați organizatorul pentru detalii.

REGINA SARA RYAN este scriitoare , editor si conduce seminarii in SUA, Canada si Europa. Munca ei este apreciata prin faptul ca aduce in prim plan, in toate conferintele pe care le sustine, importanta rolului pe care-l joaca femeile in trezirea spirituala a umanitatii. Regina conduce seminarii si retreat-uri pe teme de aprofundare a traditiilor spirituale, sanatate holistica, relatii de cuplu si autocunoastere si este autoare a numeroase carti. 

                                 Agenda:        

1-3 Iunie: Pelerinaj la o mănăstire din Dobrogea cu un grup de femei, într-un 'retreat'  cu tema "Puterea și înțelepciunea femeilor aflate pe o cale spirituală".

4 Iunie, orele 19.00 - 21.00:  Întâlnirea Good Company  de la Seeds for Happiness. Tema serii va fi "Prietenii spirituali - un izvor de învăţătură, inspiraţie şi comuniune"

7 Iunie, orele 19.00 - 21.30: Seară de film şi dialog cu Regina la centrul Seeds for Happiness. Vom prezenta și comenta filmul Darshan.

8 Iunie, orele 19.00 - 21.00: Despre rugăciune, sacru, atenție și momentul prezent cu Regina, prezentarea seminariilor susținute de Regina în weekendul următor 

9 Iunie - Workshop-ul "Roagă-te primejdios" , despre rugăciunea care transformă

10 Iunie - Workshop-ul "Invitaţie către Aici şi Acum", despre posibilitatea zilnică de a îmbrățișa o practică autentică

Detalii despre aceste evenimente găsiți mai jos. 

~ ~ ~ ~ ~

Pelerinaj în Dobrogea cu Regina Sara Ryan, în 1-3 Iunie.

În perioada 1-3 Iunie, Regina va merge cu un grup de femei la o mănăstire din Dobrogea. Astfel ea va continua seria de pelerinaje la mănăstiri româneşti aşa cum a făcut în toate călătoriile ei trecute din România, poposind în 2009 la câteva mănăstiri din Moldova şi în 2010 la mănăstirea Hurezi și alte mănăstiri din Oltenia.

Tema pelerinajului și 'retreat-ului' din acest an este "Înţelepciunea şi puterea femeilor aflate pe o cale spirituală". În aceste zile, într-o ambianță intimă, relaxată dar intensă vom lucra împreună cu Regina, vom merge în profunzimea dorințelor inimii noastre folosind apropierea dată de viața din mănăstire ca sursă de energie pentru transformarea noastră interioară.

Traseul spiritual al Reginei a început în anii de tinerețe când a fost călugăriță catolică continuând cu explorarea altor tradiții spirituale. Dragostea sa față de ritualurile și rugăciunile creștine sunt adânc înrădăcinate în inima sa. Descoperirea vieții spirituale intense și active din mănăstirile românești și întâlnirea cu sihaștri monahi din Moldova au impresionat-o și i-au oferit Reginei o nouă inspirație în munca sa de scriitoare. După vizita sa din 2009, Regina a publicat cartea “Igniting the Inner Life”, în care vorbeşte despre ce înseamnă să ai curajul de a porni în pelerinaj către tine însuţi şi cum poţi să te deschizi cu adevărat către iubire, cunoaştere, autoapreciere şi iertare. 

~ ~ ~ ~ ~

Întâlnirea Good Company, în 4 Iunie, orele 19.00 - 21.00O discuție cu Regina despre: "Prietenii spirituali - un izvor de învăţătură, inspiraţie şi comuniune"

Periodic, într-o seară de Luni, Good Company organizează la centrul Seeds for Happiness întâlniri și discuții deschise pe diverse teme și practici spirituale. La unele din aceste întâlniri avem invitați care ne pot vorbi din experiența lor despre învățături și practici spirituale. Regina va fi invitata grupului nostru din această seară și vom discuta despre "Prietenia Spirituală", cum o astfel de relație poate fi o sursă de bogăție de învățătură, inspirație și comuniune în viaţa noastră.

Este o mare binecuvântare să știm că avem prieteni spirituali cu multă experiență și practică spirituală, care sunt interesați de viața noastră interioară și care sunt dispuși să ne asculte și să ne îndrume în călătoria noastră interioară. Valoarea ultimă a oricărei prietenii spirituale este angajamentul împartășit pentru un parteneriat în numele trezirii spirituale. Buddha a subliniat importanța prieteniei spirituale. Se spune că Ananda, unul din principalii săi discipoli, a spus: "Această prietenie și camaraderie spirituală, această apropiere spirituală a noastră este mai mult decât jumătate din viața spirituală". Buddha se spune că a răspuns: "Nu vorbi așa Ananda, Nu este jumătatea, este chiar întreaga viață spirituală"

  ~ ~ ~ ~ ~

Seară de film şi dialog cu Regina, în 7 Iunie, orele 19.00 - 21.30

Vom viziona filmul “Darshan” urmat de o sesiune de discuții, întrebări și răspunsuri.  Filmul este subtitrat în limba română, este produs de Alize Diffusion în anul 2007. Acest film prezintă un fragment din relația dintre Lee Lozowick, un maestru spiritual extraordinar născut în America și maestrul său spiritual Yogi Ramsuratkumar (1918-2001), un sfânt cerșetor deseori numit "copilul lui Domnezeu din Tiruvannamalai". Yogi Ramsuratkumar este recunoscut ca unul din cei mai mari înțelepți ai Indiei contemporane. Acest documentar, filmat în sudul Indiei arată diverse fațete ale călătoriei Dl. Lee la ashramul maestrului său pe care l-a vizitat regulat timp de mai mult de 20 de ani și pune accentul asupra rolului său ca discipol. "Sfântul cerșetor" l-a numit pe Dl. Lee "un sfânt Indian" iar relația dintre ei descrisă în acest film ne oferă o ocazie excepțională să înțelegem mai bine esența relației maestru-discipol, în special așa cum această relație este trăită în cultura Hindusă.   

Regina Sara Ryan a călătorit de multe ori în India cu maestrul ei spiritual Lee Lozowick și pe parcursul acestor călătorii ei l-au vizitat pe Yogi Ramsuratkumar. În 2003 Regina publica cartea "Only God, a biography of Yogi Ramsuratkumar".  ~ ~ ~ ~ ~ 

Despre rugăciune, sacru, atenție și momentul prezent, în 8 Iunie, orele 19.00 - 21.00

În această seară Regina va vorbi despre cele 2 seminarii atelier pe care le va susține în următoarele 2 zile: "Roagă-te primejdios" și "Invitaţie către Aici şi Acum".Cum ar fi să punem deoparte amorțeala minţii astfel încât foamea noastră de adevăr să poată creşte? Cum ar fi să renunţăm la liniştea minţii noastre dacă liniştea pe care am atins-o, a fost una falsă? Cum ar fi să ne deschidem și către haos astfel încât haosul să fie răscumpărat sau binecuvântat?

~ ~ ~ ~ ~

Roagă-te primejdios - în 9 IunieUn workshop despre rugăciunea care transformă

"Rugăciunea e periculoasă, pentru că ea deznoadă totul."

În marile religii ale lumii, misticii şi marii iubitori de Dumnezeu s-au "rugat periculos" dintotdeaua. Ei au ales să îmbrăţişeze și întunericul, să iubească, să trăiască în recunoştinţă, să-i pună pe ceilalţi pe primul loc şi să spună "Da" - din nou şi din nou - împotriva tuturor problemelor. Cu o astfel de energie şi cu o profundă intenţie, ei au atins claritatea minții, asistând astfel la topirea sinelui fals și la renașterea lor într-un mod radical și nou.

Abordările sentimentale şi copilăreşti ale rugăciunii şi spiritualității (o tendinţă comună în aceaste vremuri), s-ar putea să te facă să te simţi bine chiar şi pentru o perioadă lungă de timp. Însă ele vor întârzia în cele din urmă practicantul serios în căutarea sa spre realizare de sine şi viață adevărată.

Roagă-te primejdios este o invitaţie pentru a extinde posibilităţile de rugăciune în viaţa noastră, o invitație de a înălța dorinţa noastră de confort personal, de securitate, de satisfacţie şi prosperitate către o dorință și un angajament puternic în sprijinul vieții, un angajament de a servi şi a accepta viaţa aşa cum este ea. A te ruga primejdios înseamnă în cele din urmă a sărbători potenţialul înalt al sufletului uman: dragoste, recunoştinţă, comuniune, altruism, devoţiune şi adoraţie. Cei care se roagă primejdios cântă alături de poetul Goethe care a scris, "Eu laud ce este cu adevărat viu, ceea ce vrea să fie ars pană la moarte."

În acest workshop vom explora și regăsi:   

 • Inspiraţie pentru a aprofunda viaţa interioară prin rugăciune, observare de sine, meditaţie, ascultare interioară şi cum să îmbrăţișăm viața aşa cum este ea;     

• Timp pentru reflecţie de sine în linişte;     

• Participarea în ambele forme de rugăciune active și pasive;     • Împărtășirea companiei calde a unor oameni cu preocupări similare;

A ne ruga periculos înseamnă să ne expunem de bunăvoie la înlăturarea iluziilor noastre şi la dezmembrarea rosturilor vieții noastre mult prea galante şi controlate. Înseamnă să ne aruncăm deliberat în arenă. Înseamnă să punem deoparte amorțeala minţii astfel încât foamea noastră de adevăr să poată creşte. Înseamnă să renunţăm la liniştea minţii noastre deoarece liniştea pe care am atins-o, a fost una falsă. Înseamnă să ne deschidem către haos astfel încât haosul să fie răscumpărat sau binecuvântat.

~ ~ ~ ~ ~ 

Invitaţie către Aici şi Acum - în 10 IunieUn workshop despre posibilitatea zilnică de a îmbrățișa o practică autentică

Cum ar fi dacă am alege (și nu pentru că a fost dovedit într-un fel sau altul) să găsim pur şi simplu graţia lui Dumnezeu în fiecare situaţie de viaţă? Cum ar fi dacă am căuta harul şi graţia în fiecare persoană pe care o întâlnim, în orice împrejurare ce ni se ivește în cale? Cum ar fi dacă fiecare pauză din preocupările cotidiene devine o invitaţie spre a păşi în sanctuarul propriului templu interior? Cum ar fi dacă putem percepe totul ca sfânt, până la o simplă respiraţie?

Din experienţă, am constatat că viaţa mea înfloreşte atunci când fac aceste alegeri de a mă dedica sacralizării momentului prezent și invers, simt că pierd din putere sau mă simt secătuită, atunci cand permit ca reacţiile emoţionale, o doctrină sau un sistem de convingeri referitoare la o persoană sau o situaţie, să-mi determine punctul de vedere. În fapt, pentru a practica sacralizarea momentului prezent, trebuie să spunem un mare DA vieţii. În acest moment, spun da şi mă îndrept spre Dragoste. În acest moment, iarăși spun da şi privesc din nou spre dragoste. Sună oare uşor? Ei bine, ce spui despre acest moment? Alege!

"Sacralizarea momentului prezent" - Regina Sara Ryan

În acest workshop vom explora și regăsi :

• să ne mutăm atenţia de la "acolo şi apoi" la "aici şi acum";   

• cum să identificăm ce ne consumă atenţia;    

• să ne reamintim ceea ce corpul ştie deja;

• cum să practicăm observarea de sine în viaţa de zi cu zi; 

• să reînvigorăm practica în viaţă noastră, clipă de clipă;   

• să savurăm compania oamenilor care împărtăşesc aceeaşi dedicație;

Minunea Ființei pătrunde Realitatea, oferindu-ne astfel o continuă invitaţie de a participa în ea. Totuşi noi ratăm des invitația divină disponibilă aici şi acum, în fiecare moment. Această zi ne oferă o oportunitate să acordăm atenţie, să ne reamintim şi să spunem din nou "Da".

CONTACT & INSCRIERI

E-mail: grigorela@goodcompany.ro; Mobil: 0785 391 231, sau direct pe  www.goodcompany.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/good-company/good-company-va-invita-la-doua-seminarii-de-dezvoltare-si-transformare-spirituala-impreuna-cu-regina-sara-ryan