In cadrul Festivalului Brazilor de Craciun 2004, cunoscuţi designeri români au creat brăduţi unicat pentru a ajuta copiii să meargă la şcoală

BUCURESTI - 3 decembrie 2004

Comunicat tip General in Social

Banii strânşi vor fi folosiţi pentru continuarea proiectului de reintegrare socială a copiilor obligaţi să muncească, derulat de Salvaţi Copiii România

Voal, lemn, catifea sau perle sunt numai câteva dintre materialele preţioase care au fost folosite la realizarea brazilor din acest an. Printre creatori, se numără Doina Levintza, Romanitza Iovan, Agnes Toma, Wilhelmina Arz, Alexandru Ghilduş, Larisa Claru & MTV Stylissimo, Togo Design, Oxette, FF Advertising & Skill Solutions, Casa del Arte, IBM, Andreea Raicu & Maria Hohan, Irina Marinescu şi Rita Mureşan.

Pentru prima oara in istoria Festivalului, două vedete TV au dorit să fie implicate în crearea brazilor de Crăciun: Andreea Raicu, care a colaborat cu tânăra creatoare Maria Lucia Hohan, şi prezentatoarea emisiunii MTV Stylissimo, Larisa Claru.

Banii strânşi vor fi folosiţi pentru continuarea proiectului de reintegrarea socială şi şcolară a copiilor care muncesc. Rezultatele pozitive din acest an dovedesc utilitatea unor astfel de programe şi sunt motive de încredere pentru viitor: 86 de copii reintegraţi şcolar (54 în Bucureşti şi 32 în Iaşi), la care se adaugă alţi 135 de copii (110 în Bucureşti şi 25 în Iaşi) beneficiari ai activităţii de asistenţă socială stradală şi medicală.

Brăduţii vor putea fi admiraţi, timp de o săptămână (2–8 decembrie), în holul hotelului Crowne Plaza, urmând ca în data de 9 decembrie, să fie scoşi la licitaţie în cadrul unei seri de gală ce va avea loc la Palatul Parlamentului. Henkel Bautechnik, Medicover, Synevo şi UniCredit România sunt sponsorii principali ai evenimentului.

În ultimii trei ani, Festivalul a devenit una dintre atracţiile calendarului social al sezonului, adunând reprezentanţi de marcă ai companiilor, mass-mediei, mediului politic şi cultural, care doresc să ajute la strângerea de fonduri pentru activităţile desfăşurate de Salvaţi Copiii România în sprijinul copiilor.

Festivalul Brazilor de Crăciun, devenit deja o tradiţie, îşi surprinde invitaţii în fiecare an. Pentru această ediţie, structura evenimentului a fost gândită ca un bal, care să ofere celor invitaţi o atmosferă de neuitat şi momente memorabile. Licitaţia propriu-zisă a brăduţilor va fi însoţită de un întreg scenariu de momente artistice, desfăşurate într-o ambianţă elegantă şi sofisticată. Muzică din cele mai variate genuri, dans şi vedete care sprijină strângerea de fonduri. Tombola cu premii atractive oferite de sponsori, care s-a bucurat de mare succes anul trecut, va fi reluată în cadrul balului din acest an.

Licitaţia va fi coordonată de Excelenţa Sa, Dl. Svante Kilander, Ambasadorul Suediei, alături de numeroase alte vedete care vor prezenta brăduţii creaţi special pentru licitaţie.

Festivalul a strâns de-a lungul celor trei ani 167.841 euro, care au fost investiţi în proiectele derulate de Salvaţi Copiii România. Unele dintre cele mai importante rezultate obţinute până acum sunt: centre de zi pentru copiii exploataţi economic în Bucureşti şi Iaşi, programe de reintegrare şcolară şi de eliminare a exploatării muncii copiilor, participarea unor copii selectaţi la seminarii internaţionale şi la Congresul Mondial pe tema eliminării muncii copilului.

Despre Graffiti BBDO

Festivalul Brazilor de Crăciun este susţinut de comunitatea diplomatică şi de afaceri, reunită într-un comitet onorific prezidat de Excelenţa Sa, Dl. Svante Kilander, Ambasadorul Suediei. Printre personalităţile şi companiile care sprijină acest proiect se numără: dna. Mihaela Geoană, dna. Ileana Pescariu (Director de Dezvoltare Focus Publicis), dna. Veronica Savanciuc (Lowe & Partners, Preşedinte IAA România), dl. Pierre Poupard (reprezentant UNICEF pentru România), dl. Patrick Gelin (Preşedinte, Director General BRD - Groupe Société Générale), dna. Rodica Moise (Coordonator Naţional ILO-IPEC), dna. Corina Bârlădeanu (2activePR), Henkel, Grupul BBDO Romania, Young & Rubicam şi FF Advertising. Pentru donaţii sau alte informaţii referitoare la participarea la eveniment, contactaţi Salvaţi Copiii România, tel.: 021.212.61.76/314.40.50, fax: 021. 312.44.86, e-mail: rosc@mb.roknet.ro.

Pentru alte informaţii de presă, vă rugăm să contactaţi agenţia Graffiti BBDO.


Sabina Ştirb, tel.: 021.221.02.00; 0722.391.308.
sabina_stirb@graffiti.bbdo.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/graffiti-bbdo/in-cadrul-festivalului-brazilor-de-craciun-2004-cunoscuti-designeri-romani-au-creat-braduti-unicat-pentru-a-ajuta-copiii-sa-mearga-la-scoala