GritSablare – Cum am devenit brandul nr. 1 în România și în Europa de Sud-Est în Sablare. Recunoștință și noi linii de dezvoltare la început de an

BUCURESTI - 28 ianuarie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Industrie, Tehnologie

Drumul nostru către poziția de lider de piață în România și în Europa de Sud-Est în domeniul sablării a început acum mai bine de 5 ani când am adus 3500 kg de zgură de cupru la rugămintea prietenilor noștri din portul Constanța, care aveau nevoie de material pentru sablare pentru operațiuni interne de curățare și pregătire suprafețe metalice și nemetalice. Văzând situația critică și urgentă în care se aflau în acel moment, de a găsi pe piață materialele de sablare de care aveau nevoie – confruntându-se cu timpi morți în execuția operațiilor datorită lipsurilor înregistrate pe partea de agent abraziv – am înțeles necesitatea creării unei rețele coerente de import, depozitare și distribuție pentru cantități mari de materiale de sablare profesionale, care să vină în sprijinul antreprenorilor români care activează în domenii industriale, cu accent pe tratamente de suprafețe metalice și/sau nemetalice și cu necesar de volume mari. Și în acel moment, am pus cumva, prima cărămidă la construcția a ceea ce este astăzi GritSablare : brandul numărul 1 în România și în Europa de Sud-Est de materiale și echipamente de sablare profesionale.

GritSablare – Cum am devenit brandul numărul 1 în România și în Europa de Sud-Est în Domeniul Sablării

GritSablare – Cum am devenit brandul numărul 1 în România și în Europa de Sud-Est în Domeniul Sablării

 Am înțeles necesitatea creării unei rețele coerente de import, depozitare și distribuție pentru cantități mari de materiale de sablare profesionale, care să vină în sprijinul antreprenorilor români care activează în domenii industriale, cu accent pe tratamente de suprafețe metalice și/sau nemetalice și cu necesar de volume mari. 

GritSablare

Parcursul nostru nu a fost simplu și ne-am confruntat cu o multitudine de provocări de-a lungul timpului, însă am avut lângă noi oameni capabili și determinați care au înțeles viziunea noastră și care ne-au ajutat la construcția și transformarea acestui brand. Deja tradiționalul „nu am fi reușit fără voi”, se adeverește din nou, fiind mai actual și mai adevărat decât oricând. Sunt multe persoane și companii către care se îndreaptă acum recunoștința noastră, sunt toți cei care au crezut în noi și de la care am avut ce învăța, și care ne-au susținut în toată colaborarea noastră pe parte tehnică, comercială și financiară. Deși mulțumirile noastre se opresc aici, recunoștința noastră nu se sfârșește niciodată pentru că, fără voi, GritSablare ar fi rămas numai o poveste, și nu brandul numărul 1 în România și în Europa de Sud-Est, în domeniul sablării, așa cum este astăzi.

În 2020 parcursul nostru continuă în aceeași manieră; am început anul cu forțe proaspete și cu multiple noi orizonturi de cucerit. Proiectele noastre sunt multe și în continuă formare, pornind de la nevoile pieței și ale antreprenorilor, adică aceia pentru care se dezvoltă continuu acest brand. Astfel, pentru anul acesta ne-am stabilit următoarele obiective:

• Aducem 16 noi produse, accesorii și materiale în domeniul sablării pentru a acoperi un spectru cât mai larg de aplicații industriale.

• Dezvoltăm în continuare linia noastră dedicată de echipamente de sablare profesionale, mai exact: instalații de sablare de exterior, cabine de sablare de interior, camere de sablare, filtre de praf, aparate de micro-sablare.

• Continuăm parteneriatul nostru cu Libra Internet Bank, pentru soluții rapide de finanțare prin credite 100% online pentru achiziția în rate a echipamentelor de sablare comercializate.

• Căutăm noi parteneri pentru soluții de finanțare prin leasing a echipamentelor de sablare achiziționate, în condiții avantajoase pentru ambele părți.

• Continuăm să aducem cele mai ecologice și de top materiale de sablare (alice angulare de oțel, alice sferice de oțel, alice angulare de inox, alice cilindrice de inox, electrocorindon alb, electrocorindon maro, bile de sticlă, granat roșu, zgură de cupru, olivină pentru sablare), materiale pentru debitare cu jet de apă (granat roșu, emery) și materiale pentru turnătorii (bentonită sodică, grafit și olivină), totul sub egida unui singur brand: GritSablare.

GritSablare este prima și singura companie de profil care a integrat servicii de recuperare și reciclare a deșeurilor de materiale de sablare uzate, cu scopul de a proteja mediul înconjurător, cu eforturi minime, prin trasabilitatea materialului uzat. Suntem autorizați de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului de a prelua contractual materialele uzate provenite din sablare, ajutând astfel clienții noștri de a obține la rândul lor autorizațiile de mediu de care au nevoie în proiectele lor de sablare și debitare cu jet de apă.

Totodată, am inițiat proiecte pentru înființarea și dezvoltarea start-up-urilor în domeniul sablării, prin susținerea acestora cu pachete de beneficii atractive ce includ planuri tarifare personalizate, termene de plată extinse și vânzare în rate fără costuri adiționale, dobânzi și alte comisioane ascunse pentru materialele și echipamentele de sablare achiziționate.

În prezent, ne dorim să creștem alături de partenerii noștri comerciali și să fim aproape de nevoie pieței și ale clienților noștri. Totodată, vrem să rămânem în continuare prima opțiune pentru dumneavoastră și brandul numărul 1 în domeniul sablării în România și în Europa de Sud-Est, pentru că noi credem că, în materie de suprafețe, totul se poate curăța și sabla, trebuie doar să dispui de echipamentele și materialele potrivite, la cel mai bun raport calitate-preț și în timp util.