Editura ART vă invită la Prima mea călătorie în străinătate

BUCURESTI - 29 octombrie 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Marţi, 2 noiembrie, la ora 18, vă aşteptăm la Clubul Ţăranului Român, pentru poveşti şi lansarea celei de-a cincea antologii din seria Prima dată. Sunt invitaţi autorii antologiei.

Prima mea călătorie în străinătate înseamnă 30 de texte în care scriitori «cu vechime» sau, dimpotrivă, autori aflaţi la primul text literar îşi povestesc primele călătorii «în afară».

Coordonatorul volumului, antropologul Bogdan Iancu, vă aşteaptă marţi la Clubul Ţăranului, pentru lansare de carte şi poveşti cu autorii invitaţi:

Ana-Maria Caia, Marius Chivu, Ionuţ Codreanu, Iulian Comănescu, Alina Constantinesu, Marius Cosmeanu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Adela Greceanu, Bogdan Iancu, Vera Ion, Eugen Istodor, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Vintilă Mihăilescu, Viorel Moţoc, Victoria Pătraşcu, Matei Pleşu, Cosmin Popan, Iaromira Popovici, Antoaneta Ralian, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan Alexandru Stănescu, Jean-Lorin Sterian, Robert Şerban, Luiza Vasiliu, Nadine Vlădescu.

«Prima călătorie în străinătate are loc în anii '30, ultima în septembrie 2010.

Obiectivele călătoriilor: turism de afaceri - mic trafic în ţările vecine, schimburi de experienţă, turism cultural, turism pur si simplu (mai rar).

Obiecte vândute: peşti de sticlă, servicii de cafea, strecurători de ceai, milieuri, goblenuri, globuri pământeşti, lebede-scrumieră, artizanat, burghie, prize electrice, şuruburi.

Obiecte cumpărate: mezeluri, tricouri, bijuterii, băuturi răcoritoare-fetiş, electronice, jucării de pluş.

Obiectul aproape nelipsit din bagaje: sandvişul. Uneori conţine urme de produse culturale.

Angoasa generică: schimbul valutar şi utilizarea corectă a banilor străini.»
(Bogdan Iancu, În loc de prefaţă, un inventar)

Vă puteţi deschide pofta pentru Prima mea călătorie în străinătate citind fragmente din volum pe Uichendist.ro şi pe TheChronicle.ro sau ascultându-i pe autori citindu-şi din propriile texte, pe Think Outside the Box.

Despre Grupul Editorial Art

După aproape patru ani de activitate, Editura ART s-a fixat în conştiinţa publicului prin cel puţin câteva colecţii: „Cărţi cardinale“, „Demonul teoriei“, „Dulapul îndrăgostit“, seria de autor J.M.G. Le Clézio, precum şi cărţi ilustrate. Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.
Andra Matzal, PR Manager

andra.matzal@editura-art.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-art/editura-art-va-invita-la-prima-mea-calatorie-in-strainatate