Aventurile lui ARIK, scrise de Ioana Nicolaie si prezentate de Mihaela Radulescu

BUCURESTI - 18 martie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

VINERI, 21 martie, la ora 18.00, vă aşteptăm la Diverta Plaza Romania, unde va avea loc lansarea cărţii AVENTURILE LUI ARIK de Ioana Nicolaie, ilustratii de Mihail Marian.
Invitat special: MIHAELA RADULESCU

Amfitrioni: Carmen Palcu şi Cezar Popescu, actori ai Teatrului Ion Creangă.

Pregătim copiilor diverse surprize:
Face-painting;
Concursuri cu premii;
Multe baloane, abţibilduri şi dulciuri pentru fiecare;

Aventurile lui ARIK, scrise de Ioana Nicolaie si prezentate de Mihaela Radulescu

Ioana Nicolaie, bine-cunoscuta scriitoare şi poetă din noua generaţie, autoare a numeroase articole în presa de specialitate şi nominalizată pentru creaţiile sale la cele mai importante premii literare autohtone, se află la prima sa carte pentru copii.


ARIK ARE CEVA DIN ÎNCREDEREA FIECĂRUI MICUŢ…

Într-o ediţie de lux şi cu o grafică de excepţie, AVENTURILE LUI ARIK face deliciul oricărui mic cititor. Muzicalitatea versurilor, acţiunea alertă a pasajelor de proză, ilustraţiile extraordinare, precum şi puzzle-ul ataşat o recomandă ca o carte unicat, şi suntem siguri ca se va bucura de un succes bine meritat.

Arik are ceva din încrederea fiecărui micuţ care descoperă fascinat lumea. El pleacă să-şi salveze fraţii de Viespile de Fum
şi este prins într-un vârtej de întâmplări uimitoare. Îi cunoaşte pe Nasuri Cârne şi pe Zum, îşi descoperă curajul, prietenia şi dragostea. Dar oare trece cu bine prin toate aventurile? Şi primeşte, la sfârşit, o neaşteptată răsplată?


Mesajul autoarei:

Dragi copii,
Mintea noastră seamănă cu un cufăr, în care e ascunsă o ciudată comoară. Sunt înăuntru bucuriile noastre, dorinţele, iubirea şi prietenia, faptele bune, visele etc. Toate acestea strălucesc. Dar nu ştim de la început care din ele străluceşte mai tare. Trebuie să avem răbdare şi să vedem cât mai bine ce-i în cufărul nostru. În al meu au fost felurite întâmplări, poveşti, foarte multe cărţi citite, note bune, serbări şi, după ce-am crescut, câteva cărţi scrise. Ele se numesc Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cerul din burtă, Cenotaf şi se găsesc în bibliotecile celor mari. Patru sunt de poezie – de aceea îmi par foarte preţioase – , iar una este un fel de roman.
Acum cinci ani mi s-a făcut un dar minunat: un copil, ca fiecare din voi. El m-a ajutat să văd mai limpede comoara din cufărul meu. Am găsit în ea, după multă căutare, povestea pe care aţi auzit-o. M-am împrietenit cu Arik şi cu toţi cei care însufleţesc mica lui lume. M-am amuzat cu ei, am avut emoţii, când le-a fost greu, am fost bucuroasă, când am ajuns la final. Dacă această carte vă va plăcea şi-mi veţi scrie pe adresa arik@edituracorint.ro, mă voi strădui să-i găsesc o continuare.


Ioana Nicolaie, cu drag

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa si Corint Junior. Aflati în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, oferim cititorilor noştri peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.


Luiza Trupina
PR MANAGER
021.319.47.97
luiza.trupina@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/aventurile-lui-arik-scrise-de-ioana-nicolaie-si-prezentate-de-mihaela-radulescu