Al cincilea sezon din True Blood în premieră la HBO România din 12 octombrie, ora 23:00

BUCURESTI - 3 octombrie 2012

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Media / Publicitate

HBO prezintă în premieră cel de-al 5-lea sezon din serialul original HBO, TRUE BLOOD, creat de Alan Ball, cu Anna Paquin, Stephen Moyer şi Alexander Skarsgård în rolurile principale.

Al cincilea sezon din True Blood în premieră la HBO România din 12 octombrie, ora 23:00

Serialul spune povestea chelneriţei-zână Sookie Stackhouse (Anna Paquin), care poate citi gândurile oamenilor, şi a vampirilor Bill Compton (Stephen Moyer) şi Eric Northman (Alexander Skarsgård). Creatorul şi producătorul serialului este Alan Ball (creatorul serialului original HBO laureat cu Emmy®Sub Pământ SRL). Serialul are la bază seria de romane de mare succes „Sookie Stackhouse” scrise de Charlaine Harris.

La finele sezonului 4 al serialului TRUE BLOOD, Sookie şi-a adunat toate forţele pentru teribila confruntare cu Marnie şi a învins. Dar confruntarea cu Debbie se poate să fi avut consecinţe fatale pentru Tara. Între timp, locuitorii din Bon Temps au probleme cu Russell Edgington şi noi pericole ameninţă la tot pasul.

Combinând romantismul, suspansul, misterul şi umorul, serialul se desfăşoară într-o lume în care vampirii şi oamenii co-există, după ce vampirii şi-au părăsit mormintele graţie inventării unui sânge sintetic produs pe scară industrială, ce le-a anulat dependenţa de sângele oamenilor.

În sezonul 5 revin: Ryan Kwanten (Jason Stackhouse, fratele lui Sookie care are tot timpul probleme); Rutina Wesley (prietena lui Sookie, Tara Thornton); Sam Trammell (Sam Merlotte, şeful lui Sookie care-şi poate schimba înfăţişarea); Nelsan Ellis (vărul clarvăzător al Tarei, Lafayette Reynolds); Chris Bauer (şeriful Andy Bellefleur); Carrie Preston (Arlene Fowler, chelneriţă la Merlotte’s); Todd Lowe (vărul lui Andy, Terry Bellefleur); Jim Parrack (Hoyt Fortenberry); Deborah Ann Woll (Jessica Hamby, fiica vampir a lui Bill); Kristin Bauer van Straten (Pam, fiica vampir a lui Eric, totodată partenera lui de afaceri); Joe Manganiello (vârcolacul Alcide); Lauren Bowles (Holly, chelneriţă la Merlotte’s); Denis O’Hare (Russell Edgington, Regele Vampir din Mississippi); Michael McMillian (tânărul vampir Steve Newlin); Janina Gavankar (vârcolacul Luna).

Noile personaje din sezonul 5 sunt interpretate de: Scott Foley (Patrick Devins, veteran al războiului din Irak, revenit în Bon Temps pentru a-l găsi pe fostul său camarad, Terry Bellefleur); Christopher Meloni (Roman, Gardianul Autorităţii Vampirilor); Valentina Cervi (Salome, Consilier al Autorităţii Vampirilor); Lucy Griffiths (Nora, Consilier al Autorităţii Vampirilor).

Cele 12 episoade ale celui de-al 5-lea sezon al serialului laureat cu Emmy®TRUE BLOOD încep din 12 octombrie, numai la HBO, şi vor fi difuzate în fiecare vineri, de la ora 23:00.

Serialul TRUE BLOOD este disponibil şi pe HBO GO, seriviciul de streaming on-line lansat de HBO.

Despre HBO Romania

Despre HBO EUROPE
Home Box Office, cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din America, oferă canalele de televiziune premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Europe - deţinut de Home Box Office, Inc. – difuzează în prezent programe de televiziune premium în 15 ţări: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.
În Olanda, HBO Europe oferă canale SD şi HD, HBO On Demand şi HBO GO prin intermediul HBO Olanda, un parteneriat între HBO şi Ziggo BV.
HBO Europe oferă în România patru canale SD de filme de înaltă calitate (HBO, HBO Comedy, Cinemax şi Cinemax2) şi un canal high definition (HBO HD, HBO2 HD, HBO3 HD, HBO Comedy HD, Cinemax HD şi Cinemax2 HD), cât şi un serviciu video on demand, HBO GO.
HBO şi Cinemax şi canalele lor multiplex aduc direct în casele abonaţilor cele mai mari blockbustere, producţii originale premiate, seriale, evenimente în exclusivitate, filme europene şi internaţionale.
Sediul HBO Europe se află în Budapesta, Ungaria.

Pentru informaţii suplimentare:
Ofelia Năstase, email: ofelia.nastase@hbo.ro , tel: 021 307 7777, mobil: 0735 001 790

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hbo-romania/al-cincilea-sezon-din-true-blood-n-premier-la-hbo-romnia-din-12-octombrie-ora-2300