RENOVARE EXTREMĂ NUMAI LA AXN

BUCURESTI - 23 februarie 2011

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Arhitectura / Design, Monden / Lifestyle

Bucureşti, 23 februarie 2011 – AXN, reţeaua internaţională de televiziune de acţiune şi aventură aparţinând concernului Sony Pictures Television, va difuza, în luna martie, sezonul doi din reality show-ul Renovare extremă/ Extreme Makeover: Home Edition, în premieră şi în exclusivitate.

O echipă de designeri, sute de muncitori şi uneori chiar şi vecinii se află într-o cursă contra cronometrului, lucrând la un proiect a cărui împlinire ar dura de obicei luni bune. Ei au însă la dispoziţie 7 zile pentru a renova complet o casă – interiorul şi exteriorul casei plus grădina. De această schimbare se va bucura o familie nominalizată de prieteni şi familie şi aleasă de către realizatorii emisiunii.

În fiecare episod, este prezentată o familie care s-a confruntat de curând cu o problemă gravă (un dezastru natural sau un membru al familiei care este bolnav şi nu poate munci). Producătorii emisiunii cu ajutorul unui antreprenor local şi a mai multor companii de construcţii, vor reface complet casa familiei respective. Această refacere include interiorul şi exteriorul casei, dar şi zona care înconjoară locuinţa. Toată operaţiunea durează şapte zile, timp în care familia este plecată într-o vacanţă plătită de către producătorii emisiunii. Dacă locuinţa este grav avariată şi nu poate fi reparată, atunci producătorii o înlocuiesc în totalitate. Materiale folosite şi munca depusă la construcţia casei nu sunt plătite, ci sunt asigurate de voluntari.

 Reality show-ul a avut premiera în Statele Unite în februarie 2004 la ABC şi este derivat din reality show-ul Extreme Makeover în care femei şi bărbaţi atent selecţionaţi primeau o înfăţişare nouă. Acest format în care o familie obişnuită pleacă în vacanţă şi se întoarce într-o casă îmbunătăţită s-a bucurat de un succes foarte mare şi a întrecut în popularitate serialul original Extreme Makeover.    

Producătorii au declarat că în fiecare an primesc mii de scrisori de la oameni care au nevoie de ajutor. Familiile alese trebuie să îndeplinească două criterii principale: în primul rând, trebuie să aibă într-adevăr nevoie de o mână de ajutor şi, în al doilea rând, trebuie să fie oameni generoşi care la rândul lor oferă ceva comunităţii. Emisiunea a ajutat familii care au trecut printr-un eveniment tragic, dar au ştiut cum să depăşească toate obstacolele şi să-şi păstreze optimismul. De asemenea, de ajutor au beneficiat şi familiile veteranilor de război, părinţi singuri, familii cu copii foarte bolnavi (de cancer, cu un handicap mintal sau infectaţi cu virusul HIV), familii care au trecut printr-un incendiu, inundaţie, uragan sau care au pierdut o persoană dragă.                     

Din 4 martie şi telespectatorii AXN pot urmări sezonul doi din acest reality show interesant dar şi emoţionant, în premieră şi în exclusivitate,  de luni până vineri, de la ora 20:00.

Despre HBO Romania

Despre AXN
AXN are peste 16.5 milioane de abonaţi doar în Europa centrală, unde este difuzat în şase ţări: Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, România şi Bulgaria, şi în cinci ţări din regiunea adriatică – Serbia, Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Muntenegru. Postul este pe primul loc în preferinţele tinerilor adulţi din grupul de vârstă 18-34 de ani când e vorba de divertisment dinamic. Pe lângă seriale de bună calitate, AXN difuzează şi unele din cele mai îndrăgite filme de la Sony Pictures, precum şi de la alte studiouri.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hbo-romania/renovare-extrema-numai-la-axn