Takeaway.com va fi sponsor al UEFA EURO 2020™

BUCURESTI - 12 noiembrie 2019

Comunicat tip General in Sport

Takeaway.com , jucător de top pe piața online a livrărilor de mâncare, va fi unul dintre sponsorii principali ai UEFA EURO 2020™. Compania va deveni Platforma Oficială de Livrare Mâncare a competiției. Prin intermediul acestei sponsorizări, Takeaway.com va promova mărcile europene de livrare a mâncării pe care le deține.

.

.

Takeaway.com s-a înscris ca Partener Oficial al UEFA EURO 2020™, folosind un pachet de sponsorizare superior, care acoperă atât drepturi de televizare în întreaga Europă și reclame în interiorul stadioanelor, cât și experiențe unice, precum însoțirea jucătorilor de către copii și mii de oportunități de bilete pentru clienții săi.

La nivel global, competiția va fi urmărită de peste cinci miliarde de telespectatori, în timp ce pe stadioane vor fi prezenți aproximativ trei milioane de fani. La rândul său, Takeaway.com deservește 16,7 milioane de consumatori din 11 țări. Printre mărcile sale se numără Lieferando, Thuisbezorgd.nl și Pyszne.pl. Takeaway.com operează în multe dintre țările participante la UEFA EURO 2020™, precum și în unele dintre orașele gazdă, inclusiv Amsterdam, București și München.

Jitse Groen, CEO al Takeaway.com, vorbește despre parteneriat : „Mărcile noastre sunt deja printre cele mai cunoscute nume din țările în care suntem activi. Sponsorizarea Euro 2020 ne va ajuta să consolidăm poziția de lider a Takeaway.com printre mărcile europene. Este o oportunitate unică de a ajunge la întreaga populație, mai ales în jurul orelor cinei”.

Guy Laurent Epstein, directorul de marketing al UEFA Events SA spune: „Suntem încântați să primim Takeaway.com drept sponsor al UEFA EURO 2020™ în postura de Platforma Oficială de Livrare Mâncare a competiției. Într-o industrie în continuă creștere, Takeaway.com s-a poziționat ca lider pe piața din Europa continentală. Platforma va oferi clienților de pe întregul continent, inclusiv milioanelor noastre de fani, un mod simplu de a comanda mâncare în timp ce se bucură de meciurile din turneul de vara viitoare.”

Takeaway.com N.V. și companiile subsidiare

 

Jitse Groen, Director Executiv

Brent Wissink, Director Financiar

Joerg Gerbig, Director de Operațiuni

 

Investitori:

Joris Wilton

E: Joris.Wilton@takeaway.com

T: +31 6 143 154 79

Mass-media:

E: press@takeaway.com

Pentru mai multe detalii, vizitează site-ul companiei noastre: https://corporate.takeaway.com

Despre Takeaway.com

 

Takeaway.com este pe primul loc în rândul serviciilor online de livrare la domiciliu în Europa continentală și Israel. Principalul obiectiv al companiei este acela de a crea, prin intermediul platformei sale, o legătură între clienți și restaurante. Având o rețea de aproape 50.000 de restaurante partenere, Takeaway.com le oferă clienților o varietate culinară diversificată. Takeaway.com colaborează în principal cu restaurante care livrează la domiciliu. În plus, în 73 de orașe din zece țări, Takeaway.com livrează la domiciliu și de la restaurante care nu au propriul serviciu de livrare.

Înființată în anul 2000, Takeaway.com s-a dezvoltat rapid, ajungând pe primul loc în rândul serviciilor online de livrare la domiciliu din Europa continentală, desfășurând activități în Olanda, Germania, Polonia, Belgia, Austria, Israel, Elveția, Luxemburg, Portugalia, Bulgaria și România.

În cele douăsprezece luni încheiate în luna iunie a anului 2019, Takeaway.com a procesat aproape 123 de milioane de comenzi plasate de 16,7 milioane de clienți unici. Cu un număr de peste 4.500 de angajați, Takeaway.com a procesat comenzi în valoare de 2,3 miliarde de euro, generând în cele douăsprezece luni încheiate în luna iunie a anului 2019 un venit brut în valoare de 315 milioane de euro. Takeaway.com este listată la bursă pe Euronext Amsterdam (AMS: TKWY).

 

Despre UEFA

UEFA – Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal – este organismul de conducere a fotbalului european.  Este o asociație de asociații, o democrație reprezentativă și este organizația umbrelă pentru 55 de federații naționale de fotbal din Europa.

Printre altele, obiectivele sale sunt să rezolve toate problemele legate de fotbalul european, să promoveze fotbalul drept un sport cu un spirit de unitate, solidaritate, pace, înțelegere și fair-play, fără discriminări de ordin politic, rasial, religios, sexual sau orice alte motive, și să păstreze valorile fotbalului european.  De asemenea, UEFA promovează și protejează standarde morale și o bună guvernare în cadrul fotbalului european, menține relațiile cu toți cei implicați în fotbalul european, sprijină și apără federațiile membre pentru binele general al sportului la nivel european.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/heist-industries/takeaway-com-va-fi-sponsor-al-uefa-euro-2020