Hiperdia inaugurează la Cluj laboratorul de cateterism şi angiocardiografie

Brasov - 23 noiembrie 2007

Comunicat tip General in Sanatate

Compania medicală braşoveană Hiperdia, care activează, de aproape 10 ani, cu servicii de diagnostic imagistic, analize de laborator şi consultaţii de specialitate în Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Satu-Mare, Ploieşti şi Galaţi anunţă o nouă premieră în domeniu.

Hiperdia inaugurează la Cluj laboratorul de cateterism şi angiocardiografie

Compania medicală braşoveană Hiperdia, care activează, de aproape 10 ani, cu servicii de diagnostic imagistic, analize de laborator şi consultaţii de specialitate în Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Satu-Mare, Ploieşti şi Galaţi anunţă o nouă premieră în domeniu. După instalarea şi punerea în funcţiune, la sfârşitul verii, a trei noi echipamente de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) de 1,5 Tesla în Braşov, Ploieşti şi Cluj, a celui mai performant Computer Tomograf de 64 slice-uri la Cluj, tot aici a fost instalat, zilele acestea, aparatul Angiograf Axiom Artis, produs de Siemens.
Şi acest echipament este de ultimă generaţie, iar prin aceasta Hiperdia Cluj va începe curând activitatea privind investigaţiile minim-invazive cardiologice şi angiografice, care vor viza proceduri diagnostice şi intervenţionale în orice sferă din patologia cardiacă şi vasculară. Aceste investigaţii vor fi astfel la dispoziţia tuturor celor aflaţi în suferinţă dar şi la îndemâna medicilor specialişti.
Noul angiograf, de cea mai înaltă performanţă, oferă posibilităţi de investigaţie cardiacă, inclusiv din sfera pediatrică, precum şi pentru pacienţii adulţi cu boli valvulare şi cardiopatie ischemică. Pe lângă investigaţiile diagnostice menţionate, la Centrul Medical Hiperdia din Cluj vor putea fi efectuate, cu un personal de un deosebit profesionalism, proceduri intervenţionale din sfera cardiacă precum angioplastii coronariene cu plasare de stent, inclusiv stenturi active farmacologic, valvuloplastii mitrale şi aortice, s.a. În sfera angiologică se vor putea efectua angiografii periferice, viscerale dar şi dezobstrucţii arteriale în aceste teritorii. Explorările se vor efectua prin „tehnica Seldinger” prin abord femoral sau radial, impunând doar internări de scurtă durată. Este de menţionat, deasemenea, calitatea superioară a acestor tehnici şi materialele folosite, furnizate de producători consacraţi în domeniu, materiale de unică folosinţă, la standarde occidentale. Noul angiograf reprezintă încă o investiţie importantă pentru Sănătate realizată de Hiperdia, confirmând din nou eforturile companiei braşovene pentru modernizarea sistemului medical, care vin în primul rând în sprijinul bolnavilor ce necesită investigaţii de specilaitate de înaltă tehnologie.
Alături de acest eveniment, Hiperdia pregăteşte, în scurt timp, deschiderea laboratorului de analize medicale din Cluj, laborator echipat cu cele mai moderne analizoare automate de pe piaţă dar şi dotarea laboratorului din Braşov cu astfel de echipamente, precum şi instalarea în Centrul imagistic Braşov a celui mai nou şi modern Computer Tomograf din ţară. Vom reveni însă asupra acestor investiţii, pe care Hiperdia le va pune la dispoziţia pacienţilor săi în viitorul apropiat. Investiţii în sistemul medical, pentru un diagnostic de înaltă performanţă, în tradiţia sloganului Hiperdia: Cu oameni, pentru oameni.

Hiperdia Braşov
Departamentul Marketing, Relaţii Publice şi Comunicare

Despre Hiperdia

Hiperdia asigură servicii de diagnostic imagistic, analize de laborator, consultaţii de specialitate şi medicina muncii pentru mii de pacienţi lunar. Hiperdia este în relaţie cu Casele de Asigurări de Sănătate
Hiperdia Brasov
0268.415590, 0268.473.608
office@hiperdia.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hiperdia/hiperdia-inaugureaza-la-cluj-laboratorul-de-cateterism-si-angiocardiografie