Noi terapii ageLOC la Orizont SPA, în Predeal

Predeal - 1 aprilie 2015

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment, Monden / Lifestyle, Turism

Cel mai mare complex hotelier din staţiunea Predeal şi totodată destinaţia ideală pentru petrecerea unui sejur relaxant într-un cadru montan, Hotel Orizont , anunţă lansarea unor noi terapii SPA, care vor acționa asupra îngrijirii pielii și vor avea un efect anti-îmbătrânire.
Design-ul premium şi totodată modern, amplasarea la numai 200 de metri de DN1 şi facilităţile complexului hotelier fac din Orizont destinaţia perfectă pentru cei care doresc să se relaxeze, să practice sporturi de iarnă sau vin la munte cu copiii.

Noi terapii ageLOC la Orizont SPA, în Predeal

Într-un cadru ideal, liniștit, departe de agitația urbană, Orizont SPA vă oferă începând de astăzi, 01.04.2015, noile tratamente ageLOC , care purifică, hidratează, reînnoiesc şi evidenţiază pielea cu un aspect întinerit, pentru o înfăţişare mai tânără, mai sănătoasă a Dumneavoastră.

Noile tratamente galvanice ageLOC Express și ageLOC Complet sunt compuse dintr-o terapie anti-aging inovatoare, unică în lume, ce acționează direct la sursa producerii ridurilor, prin îmbunătățirea expresiei genetice a celulelor din stratul dermatic. Primele efecte sunt vizibile deja la 20-30 de minute după aplicare, metodele folosite fiind non-invazive, naturale și în perfectă concordanță cu fiziologia organismului uman. Odată aplicat unul dintre cele două tratamente, la nivelul pielii se activează un mecanism natural de refacere a țesutului și regenerare completă a texturii pielii.

Imaginaţi-vă cum ar fi să prelungiţi felul în care arătaţi şi vă simţiţi, urmând a vă simți mai tânără, sănătoasă şi energică. Prin simpla ţintire a principalelor surse ale îmbătrânirii, ştiinţa ageLOC de la Nu Skin poate diminua în mod semnificativ înfăţişarea îmbătrânită. Vă așteptăm la Orizont SPA să încercaţi puterea ageLOC, programându-vă în prealabil la numărul de telefon 0268.455.150.

Dezvoltate de Nu Skin în colaborare cu cercetători de renume, tratamentele ageLOC reprezintă o abordare revoluţionară care schimbă modul în care arătăm pe măsură ce îmbătrânim. Această abordare unică şi brevetată a ştiinţei îmbătrânirii se bazează pe descoperirea elementelor supermarkers legate de vârstă. Aceste grupuri funcţionale de gene reprezintă arSuperMarkeri cheie, iar tratamentele exclusive ageLOC de la Nu Skin ţintesc aceşti arSuperMarkeri, principalele surse ale îmbătrânirii care influenţează modul în care îmbătrânim.

Tratamentele galvanice lasă pielea Dumneavoastră foarte receptivă la anumite ingrediente anti-îmbătrânire. În baza cercetărilor clinice, descoperirea de la Nu Skin evidenţiază faptul că tratamentele de cinci minute cu instrumentul galvanic pot îmbunătăţi furnizarea de ingrediente esenţiale pentru o perioadă de timp de până la 24 de ore.

Pe lângă aceste tratamente, la centrul SPA vă puteți delecta cu o piscină interioară, o zonă specială pentru jacuzzi, sală de fitness şi o zona dedicată saunei cu o saună umedă cu aromoterapie, saună uscată şi saună cu infraroşu, alaturi de multă, multă gheaţă și aici veţi descoperi o oază de linişte pentru un plus de energie pentru o zi de răsfăţ!

De asemenea, în acest moment oaspeții Hotel Orizont pot beneficia de o mulțime de oferte atractive. Vă rugăm să regăsiți pe www.hotelorizont.ro toate detaliile ofertelor. Pentru orice solicitări, preferinţe, informaţii legate de preţ şi rezervări, aşteptăm cu mare plăcere să ne contactaţi la 0268.455.150 sau prin e-mail pe adresa office@hotelorizont.ro, asigurându-vă de întreaga noastră disponibilitate şi de faptul că fiecare solicitare primită de la Dumneavoastră este foarte importantă pentru noi şi de aceea o vom trata cu promptitudine.

Despre Hotel Orizont Predeal

Hotelul vă propune 139 de camere clasificate la 4 stele, un SPA modern, un centru de conferinţe Orizont Forum, un restaurant cu specific internaţional şi unul cu specific tradiţional românesc, alături de cramă, nu mai puţin de 4 baruri cu o arhitectura deosebită şi nu în ultimul rând Cigar Club.
Rasfăţul total! Toate camerele asigură un confort de 4 stele.
Camerele sunt dotate cu absolut tot ce aveţi nevoie pentru vacanţă sau conferinţă.
De asemenea, oaspeţii Orizont au acces în tot hotelul la internet WiFi gratuit, precum şi acces la internet broadband şi parcare supravegheată video.
În completare, Hotelul Orizont vă ofera şi un Business Center modern, servicii de secretariat şi nu în ultimul rând, personal de specialitate ce stă în permanenţă la dispoziţia Dumneavoastră.
Gust, condimente şi o atmosferă deosebită fac Restaurantul Orizont locul ideal pentru o cină deosebită. Bucătărie de înaltă clasă, servire deosebită şi nu în ultimul rând muzică buna - reţeta ideală pentru un restaurant de succes. Mai mult, noul restaurant şi crama cu specific românesc, Mioriţa, completează oferta noastră.
Hotelul Orizont revine în atenţia dumneavoastră cu o nouă înfăţişare demnă de renumele cu vechime pe piaţa românească!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hotel-orizont-predeal/noi-terapii-ageloc-la-orizont-spa-in-predeal