HP asigura compatibilitatea formatelor pentru DVD-urile de inalta definitie

BUCURESTI - 1 noiembrie 2005

Comunicat tip General in IT&C


HP a adresat o cerere oficiala Asociatiei Discurilor Blu-ray privind adaugarea la formatul sau a doua tehnologii

HP a anuntat realizarea unui pas important in eliminarea diferentelor dintre doua formate competitive de discuri optice de inalta definitie (high-definition - HD), prin integrarea a doua tehnologii in urmatorul standard pentru DVD-uri.

Compania a apelat oficial la Asociatia Discurilor Blu-ray (Blu-ray Disc Association - BDA) pentru a include tehnologiile Managed Copy si iHD, ca specificatii obligatorii ale noului format. Ambele tehnologii sunt suportate la ora actuala de formatul competitor HD-DVD.

Modificarea reflecta dorinta HP de a se asigura ca utilizatorii nu sunt fortati sa aleaga intre formate HD competitve pentru DVD-uri.

HP este convinsa ca tehnologiile Managed Copy si iHD vor raspunde cerintelor tehnice fundamentale ale PC-urilor si vor ajuta la crearea unei experiente fara egal in intreaga locuinta conectata digital:

· Managed Copy: Comparativ cu DVD-urile obisnuite existente in prezent, aceasta facilitate le va permite consumatorilor sa realizeze copii legale ale filmelor HD si sa beneficieze de acest continut in intreaga casa sau in retea. Transformand aceasta facilitate intr-o specificatie obligatorie, se va asigura compatibilitatea cu toate tipurile de continut DVD din noile generatii.

· iHD: Noua generatie de filme HD va oferi un nivel suplimentar de interactivitate fata de DVD-urile actuale, obisnuite. Tehnologia iHD aisgura o baza extinsa pentru noi nivele de interactivitate, prin tehnologii si unelte de dezvoltate standardizate. De asemenea, le va oferi consumatorilor un continut imbunatatit, facilitati de navigare si functionalitate pentru filmele de inalta definitie. Mai mult, Microsoft intentioneaza sa asigure suport pentru iHD in sistemul de operare Windows® Vista, ceea ce va simplifica implementarea acestei tehnologii si va furniza clientilor solutii eficiente din punct de vedere al costurilor.

„HP s-a angajat sa le ofere satisfactii consumatorilor, iar noi consideram aceasta compatibilitate a formatelor deosebit de utila pentru clienti prin cresterea accesibilitatii tehnologiei si simplificarea utilizarii”, spune John Romano, prim vicepresedinte al unitatii de afaceri Consumer PC din cadrul HP. „In calitate de lider in dezvoltarea si promovarea formatului de disc Blu-ray, HP urmareste ca prin aceste modificari sa ofere consumatorilor cea mai buna experienta posibila”.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/hp-asigura-compatibilitatea-formatelor-pentru-dvd-urile-de-inalta-definitie