HP Photosmart 8750 Professional Photo Printer

BUCURESTI - 22 aprilie 2005

Comunicat tip General in IT&C

In aceasta primavara, HP lanseaza cea mai performanta solutie de imprimare a fotografiilor la format mare, imprimanta HP Photosmart 8750. Ghidandu-se dupa sloganul „Cele mai bune fotografii, incredibil de usor”, HP introduce cel mai performant sistem de tiparire, un sistem ce foloseste 9 culori, cernelurile HP Vivera si o suita de medii speciale de imprimare.

HP Photosmart 8750 se adreseaza profesionistilor – fotografi, artisti grafici, agentii de publicitate si creatie – care doresc sa imprime fotografiile de la format 10x15 pana la format A3+, atat alb-negru, cat si color. Acestia beneficiaza de o calitate ireprosabila a fotografiei rezultate, o rezistenta a acesteia in timp de peste 100 de ani, viteza in imprimare si flexibilitate de conectare a imprimantei.
Noul sistem de imprimare cu 9 culori foloseste cerneluri special create, impartite in trei cartuse de cerneala: HP 102 Grey Photo – cartus de dimensiuni foarte mare, ce contine cerneala gri deschis, gri inchis si negru, special conceput pentru imprimarea fotografiilor alb-negru –, HP 101 Blue Photo – cartus ce contine cea de-a noua culoare: albastru pe langa cele 2 nuante deschise de cyan si magenta – si cartusul tricolor HP 344 – galben, cyan si magenta – folosit de marea majoritate a imprimantelor HP.
Noul cartus HP 101 Blue Photo ofera utilizatorilor posibilitatea de a-si imprima creatiile in culori reale, identice cu cele dorite sau captate de acestia, indiferent de natura acestora. De la peisaje la portrete, HP Photosmart 8750 ofera cu 25% mai mult albastru „chroma” decat alte metode de imprimare fotografice, inclusiv imprimarea cu 8 culori. Astfel, se obtine o acuratete mult mai mare a culorilor, tonurile fiind consistente, corect balansate si perfect controlate.
Avantajul unic oferit de HP este existenta celor 2 nuante de gri, care permit obtinerea unui numar impresionant de tonuri de culoare prin combinarea cu celelalte cerneluri disponibile. Spre deosebire de alte metode de imprimare, in care nuantele si luminozitatea sau contrastul fotografiei sunt obtinute prin combinarea culorilor de baza – cyan, magenta si galben – prin folosirea griului pur se obtine un numar mult mai mare de niveluri de culoare, pastrand granularitatea fotografiei redusa si acuratetea tonului ridicata. In cazul fotografiilor alb-negru, toate nuantele obtinute sunt neutre, fara tente de culoare nedorite – doar cele 2 nivele de gri si negrul fotografic sunt folosite in acest caz pentru a se obtine cea mai buna fotografie alb-negru. Folosind hartia foto HP Premium Plus Photo Paper, metamerismul este aproape inexistent pentru aceste fotografii, iar rezistenta lor este de peste 100 de ani.
Posibilitatile de conectare ale imprimantei sunt foarte mari, incepand de la portul USB standard pentru conectare la calculatoru personal, continuand cu cel de retea Ethernet pentru partajarea facila a acesteia, portul USB frontal prin care orice camera foto digitala compatibila cu standardul PictBridge se poate conecta si terminand cu cititoarele de carduri pentru imprimare directa de fotografii.
Driver-ul de imprimare ofera posibilitatea utilizarii de profile ICC pentru un control mai acurat al culorii, imprimarea la o rezolutie de pana la 4800 dpi optimizat si selectarea automata a tipului de hartie.
„Imprimanta HP Photosmart 8750 a fost de un real folos atunci cand am utilizat-o pentru a printa cateva imagini pentru o expozitie personala. Calitatea este impresionanta, fara discutii. Dimensiunea printului, calitatea imaginilor alb-negru ce sunt realizate cu trei cerneluri, calitatea imaginilor color, imagini compuse din noua cerneluri, este mult peste calitatea oricarui laborator foto. Imprimanta HP Photosmart 8750 poate sustine fara nici o problema, suportul de printare pentru o intreaga expozitie cu foarte ridicate pretentii calitative.” a declarat Alex Galmeanu, dintre cei mai reprezentativi si mai bine cotati artisti fotografi ai momentului din Romania.



Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/hp-photosmart-8750-professional-photo-printer