MySoft, partener Microsoft pentru solutii de securitate

BUCURESTI - 20 octombrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Firma MySoft, furnizor de produse si servicii informatice in domeniul economic, partener certificat Microsoft in realizarea de produse software (ISV/Software Solutions Competency), a devenit recent membra a programului Microsoft pentru partenerii cu competente in solutiile de securitate – Microsoft Partner Program Security Solutions Competency.

Noua certificare se datoreaza finalizarii achizitiei de catre Microsoft, in luna iunie a acestui an, a firmei Sybari Software si rezultatelor deosebite obtinute de MySoft ca unic distribuitor pe piata romaneasca al produselor Sybari, calitate dobandita in septembrie 2004.
“Microsoft investeste mult in securitate deoarece doreste ca utilizatorii sa aiba incredere in utilizarea calculatoarelor, astfel incat sa poata beneficia de toate avantajele lumii interconectate in care traim”, declara Steve Ballmer, CEO Microsoft, in prezentarea strategiei companiei in domeniul securitatii facuta pe 6 octombrie la Munchen.
Achizitia firmei Sybari (devenita divizie Microsoft) face parte din aceasta strategie. Microsoft a anuntat ca intentioneaza sa furnizeze un software de securitate anti-virus si anti-spam pentru serverele de mesagerie si colaborare - Microsoft Antigen - bazat pe tehnologia Sybari.
Solutiile de securitate Sybari ofera un nivel cheie de aparare, contribuind la oprirea atacurilor inainte ca acestea sa produca pagube firmelor si utilizatorilor. Produsele anti-virus, anti-spam si de management al organizatiilor sunt strans integrate cu serverele pe care le protejeaza pentru a asigura fiabilitatea si performantele infrastructurii. Principalele lor avantaje sunt:

•Protectia pe nivele, care determina:
Reducerea costurilor - printr-o protectie superioara impotriva virusilor si viermilor realizata prin existenta simultana a mai multor motoare de scanare
Imbunatatirea productivitatii – ca urmare a folosirii tehnologiei anti-spam
Implementarea de reguli prin filtrarea continutului
•Integrarea cu infrastructura
Ajuta la intretinerea disponibilitatii infrastructurii
Este optimizat pentru serverul Microsoft Exchange, produsele si tehnologiile Microsoft SharePoint si serverul de mesagerie instantanee Microsoft Live Communications

•Protectia fata de cele mai recente atacuri de securitate
Reduce costul prin actualizarea automata a semnaturilor de la mai multe laboratoare antivirus
Ajuta la oprirea evolutiei tehnicilor de spam prin actualizarile anti-spam.

MySoft poate ajuta firmele sa-si protejeze serverele de mesagerie si colaborare de virusi, viermi si spam prin solutii complexe de securitate care se integreaza perfect cu platformele Microsoft de mesagerie si colaborare.

Protectia antivirus poate fi asigurata la nivel de server printr-o abordare unica, ce prevede folosirea mai multor motoare de scanare (Norman, Sofos, CA Vet,
CA Inoculate, Kaspersky, Virusbuster), oferita de urmatoarele solutii:

•Antigen pentru Microsoft Exchange – contribuie la protejarea serverelor Exchange 5.5, Exchange 2000 si Exchange 2003 de virusi si permite filtrarea avansata a continutului pentru gestiunea politicilor de securitate organizationale
•Antigen pentru SharePoint – contribuie la protectia de virusi si continut nedorit a bibliotecilor de documente ale serverului Microsoft SharePoint Server.
•Antigen pentru Instant Messaging – ajuta la protejarea in timp real de virusi si continut nedorit a serverului Microsoft Live Communications Server.
•Antigen pentru SMTP Server – contribuie la oprirea virusilor la granitele retelei prin poarta Microsoft Windows Server SMTP.
•Antigen pentru Lotus Domino – ajuta la protectia impotriva spamului si virusilor, pe platformele Domino.
•Sybari Advanced Spam Manager – contribuie la reducerea spamului si la cresterea productivitatii muncii salariatilor.

Cunostintele si experienta dobandite de specialistii firmei MySoft ca distribuitor pe piata romaneasca al produselor Sybari, reprezinta un atu pretios, deosebit de util in valorificarea statutului de Partener Microsoft pentru Solutiile de Securitate.
“Ca urmare a activitatilor de promovare sustinute pentru produsele Sybari si implementarilor de succes ale acestora, produsele au inceput sa fie cunoscute si apreciate pe piata romaneasca. Suntem convinsi ca avantajele deosebite pe care le ofera acestea si sustinerea Microsoft, le vor impune intr-un timp scurt in companiile ce isi desfasoara activitatea pe aceasta piata”, declara Vlad Melinte, director MySoft.



Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/mysoft-partener-microsoft-pentru-solutii-de-securitate