ROUTE 66 Romania premiaza tinerii programatori

BUCURESTI - 28 septembrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Compania Internationala de Software ROUTE 66 ofera un premiu special unui tanar programator, castigator al concursului e-Ideea, organizat de ARIES. Premiul va fi acordat cu ocazia targului IT&C, BINARY, ce va avea loc in zilele de 28-30 septembrie, la ROMEXPO, Bucuresti.

E-Idea este o competitie nationala de idei software pentru tineret, un eveniment anual dedicat tinerilor care isi pregatesc o cariera in domeniul IT&C, si are loc sub patronajul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor. Ajuns la cea de-a V-a editie in acest an, concursul e-idea isi propune sa promoveze ideile valoroase ale tinerilor si sa le aduca in fata companiilor romanesti din industria IT, potentiali investitori in aceste idei.

Premiul oferit de ROUTE 66 consta dintr -un pachet ROUTE 66 Mobile Europe 2005, care contine:

Telefon mobil Nokia 6680 (smartphone)
Cartela MultiMedia (MMC / RS-MMC) de 256 MB
Software de navigatie preinstalat pe cartela MultiMedia
Harta geografica a Europei de Vest
Unitate de citire/scriere pentru cartele MMC cu conexiune USB
Receptor GPS Bluetooth
Adaptor auto pentru receptorul GPS
Dispozitiv de fixare pe parbriz pentru telefonul mobil
Manual de utilizare (CD)

Infiintata in 1993, compania olandeza ROUTE 66 realizeaza si dezvolta primul sistem de harti de navigatie prin satelit destinat calculatoarelor personale. In scurt timp, devine lider al pietei europene.

In anii urmatori, compania isi diversifica activitatea. In viziunea ROUTE 66, sistemele de informatii georgrafice (GIS) sunt bunuri de larg consum. Prin urmare, compania concepe si dezvolta software pentru harti digitale interactive, destinat calculatoarelor personale, PDA-urilor (Personal Digital Assistant), PNA-urilor (Personal Navigation Assistant) si telefoanelor mobile inteligente. Este prima firma din lume care a realizat un sistem complet si independent de navigatie pentru telefoanele mobile de ultima generatie conectate la un receptor GPS Bluetooth - ROUTE 66 Mobile 2005.

Profesionalismul echipei si calitatea produselor duc la incheierea unor parteneriate strategice cu firme de prestigiu, cum ar fi Nokia, Hewlett – Packard, Sony Ericsson, Siemens, Exylog sau organizatii oficiale europene. Rezultatele vorbesc de la sine si se reflecta in premiile obtinute in Europa si SUA, printre care „Best Retail Vision 2004” la sectiunea „Best New Technology” pentru produsul „ROUTE 66 Mobile 2005”.

ROUTE 66 deschide, in 1999, la Brasov, primul centru de cercetare-dezvoltare software din Europa de Est. Profesionalismul informaticienilor romani precum si deschiderea aratata de comunitatea brasoveana au facut ca, in scurt timp, departamentul de cercetare-dezvoltare software al companiei de la Brasov sa se extinda considerabil.

In martie 2005, ROUTE 66 Romania inaugureaza un nou sediu la Brasov. O cladire mare, cu 4 nivele, configurata si amenajata conform standardelor occidentale. Departamentele firmei se inmultesc. La jumatatea anului 2005, echipa din Brasov numara 45 de oameni, care lucreaza in cinci departamente: Cercetare-dezvoltare software, Help-desk international, Aplicatii web, Desktop Publishing, Relatii Publice, Resurse Umane.

Astazi, ROUTE 66 are reprezentante si parteneri de distributie in toata Europa, in America de Nord si China, iar produsele firmei sunt utilizate in mod curent de milioane de clienti pentru care mobilitatea este o parte a vietii cotidiene.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/route-66-romania-premiaza-tinerii-programatori