Angajamentul IMPACT ”Sănătate prin sport” determină cea mai mare participare la a patra ediție a Festivalului Sporturilor

BUCURESTI - 20 septembrie 2023

Comunicat tip General in Sport

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar din România care a înființat un departament de ESG, își consolidează angajamentul pentru comunitate și responsabilitate socială, prin susținerea Festivalului Sporturilor. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 16-17 septembrie în pădurea Băneasa și cartierul GREENFIELD Băneasa din București.

Aflat la a patra ediție, Festivalul Sporturilor a strâns un număr record de 1.429 de participanți, care s-au bucurat de probe sportive realizate individual sau în familie. Acestea au constat în alergare pe potecă (5, 11 și 21 km), orientare sportivă, cursa cu obstacole, cursa copiilor și mountain bike.

Tradițional, probele sportive ale Festivalului se desfășoară în aer liber, iar proximitatea unică a pădurii Băneasa a permis circuite mixte între cartier și pădure, dezvăluind unicitatea proiectului GREENFIELD Băneasa și reputația acestuia de „cartier îmbrățișat de pădure”.

În această ediție, IMPACT a deschis porțile GREENFIELD Băneasa unui număr mare de non-rezidenți care au avut ocazia să participe, chiar și pentru 2 zile, la acest stil de viață sănătos, caracterizat de ușurința tranziției de la spațiul de locuit la natură.

Întărirea acestei comuniuni cu natura a fost și este grija IMPACT, care are politici stricte, responsabile și durabile privind protejarea mediului, în dezvoltarea proiectelor sale.

„Susținerea unui stil de viață sănătos și crearea unui cadru de dezvoltare armonios stau la baza activității noastre, prin care ne dorim să avem un impact pozitiv atât în viețile rezidenților, cât și în comunitățile locale extinse. Așadar, a venit natural să susținem Festivalul Sporturilor încă din stadiul de idee, pentru că reflectă exact valorile pe care le promovăm în comunitățile noastre, gazde perfecte pentru mișcare și relaxare în aer liber. A fost o reală bucurie să vedem și în ediția din acest an o prezență semnificativă în rândul copiilor și al părinților, contribuind la transmiterea acestor valori generațiilor viitoare.”, a declarat Loredana Roșu, Marketing Manager IMPACT Developer & Contractor.

Festivalul Sporturilor reprezintă o oportunitate excelentă pentru bucureșteni de a se implica în activități sportive și de a-și îmbunătăți sănătatea și starea de bine. IMPACT continuă să își consolideze angajamentul față de responsabilitatea socială corporativă și să dezvolte programe și inițiative menite să aducă beneficii comunității și să promoveze un stil de viață sănătos prin sport.

GREENFIELD Băneasa este cel mai mare ansamblu rezidențial din București, cu peste 6.000 de locuitori în prezent. Dezvoltat la cel mai înalt standard pe segmentul locuințelor la prețuri accesibile și situat în Sectorul 1 al Bucureștiului, în vecinătatea Pădurii Băneasa, GREENFIELD Băneasa aduce o combinație unică de arhitectură modernă minimalistă, stil de viață armonios și peisaj natural spectaculos. Locația sa unică, împreună cu mediul liniștit și cu o calitate bună a aerului, sunt trăsături care atrag în GREENFIELD Băneasa familii cu copii, iubitorii de natură sau oamenii în căutarea unui stil de viață sănătos, având calitățile unui oraș de munte situat la 1000 m altitudine. Comunitatea se bucură de numeroase facilități în interiorul cartierului: două parcuri private, numeroase spații verzi, locuri de joacă, magazine de proximitate, campusul Avenor cu grădiniță, școală și liceu, centrul comercial GREENFIELD Plaza și centrul sportiv Wellness Club by Greenfield, transport public. Pe măsură ce ansamblul continuă să se extindă, se adaugă alte noi facilități precum școală și grădiniță de stat, biserică, clinică medicală, creșă, infrastructură și noi căi de acces.

Despre IMPACT

Cu o experiență de 32 de ani pe piață, Impact Developer & Contractor S.A. este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Acțiunile Impact Developer & Contractor S.A. („IMP”) sunt listate la categoria Premium a Bursei de Valori București, compania având o capitalizare bursieră de 652.927.666,48 lei (la data de 19.09.2023). Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate şi comunicare cu investitorii, obținând ratingul 10 la evaluarea VEKTOR realizată de către Asociația Română pentru Relația cu Investitorii. Misiunea Impact Developer & Contractor S.A. este de a dezvolta comunități, prin proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, certificate nZEB, atât în București, cât și în marile orașe ale țării. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără GREENFIELD Băneasa și LUXURIA Residence, acesta din urmă fiind primul proiect rezidențial din România cu certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, anul acesta Impact Developer & Contractor S.A. a finalizat în Constanța prima fază a proiectului rezidențial BOREAL Plus, proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente, iar recent a obținut autorizația de construire pentru proiectul rezidențial GREENFIELD Copou, în Iași.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/impact39/angajamentul-impact-sanatate-prin-sport-determina-cea-mai-mare-participare-la-a-patra-editie-a-festivalului-sporturilor