6 autovehicule furate din strainatate, indisponibilizate la sediul IGPF

BUCURESTI - 29 aprilie 2004

Comunicat tip General in Social

Politistii de frontiera din cadrul Biroului de Combatere a Traficului International cu Autovehicule Furate (T.I.A.F.) din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, in cooperare cu structurile similare vest europene, au descoperit 4 grupari criminale care au traficat 60 autoturisme de lux, reclamate furate in Occident. Dintre acestea, 6 au fost indisponibilizate in Bucuresti, fata de restul cercetarile fiind continuate de structurile politiei de frontiera teritoriale.

Metodele practicate de traficanti in cazul acestor autovehicule (printre care si cele 6 indisponibilizate), sunt:
-frauda la asigurari – proprietarul preda autoturismul personal (contra unui comision de 20 – 30 % din valoarea acestuia), procura de folosinta a masinii, cheile si actele de proprietate unui membru al retelei. Prin intemediul organizatiei criminale autovehiculul este transportat intr-o alta tara, “spalat” prin vanzari succesive, iar ulterior declarat furat de catre proprietar;
-furtul la comanda – grupa de valorificare “recruteaza” potentialul client cu o “oferta generoasa”, sub pretul pietei si ulterior obtinerii acceptului, “comanda” gruparii care se ocupa de furt autoturismul, cu marca dorita si uneori chiar si anul de fabricatie, culoarea si tapiteria ceruta de doritor;
-reabilitarea radierii - este una dintre cele mai noi metode folosite de traficanti. Astfel, dupa ce o masina este distrusa in proportie de peste 50% intr-un accident, reteaua cumpara de la proprietar documentele mijlocului de transport si le foloseste pentru a introduce in circulatie o alta masina (furata din strainatate), cu aceeasi marca si tip ca ale celei distruse, modificand in prealabil elementele de identificare ale acesteia (serie sasiu si motor);

Pentru identificarea si indisponibilizarea autoturismelor, politistii de frontiera, sub supravegherea directa a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au colaborat cu partenerii italieni, spanioli, francezi si germani, realizand un schimb operativ de date si informatii si deruland actiuni informative complexe si de durata, totul fiind “justificat” de internationalizarea retelelor de trafic si chiar extinderea lor pana in Spatiul ex-sovietic (Romania - fiind doar stat de tranzit).

“Povestea” celor 6 autoturisme indisponibilizate este urmatoarea:
*Autoturismele marca Audi A4 si Mercedes SLK - au fost identificate in parcarea unui restaurant din Bucuresti, “proprietarii” acestora fiind persoane cu dubla cetatenie romano-americana (L.M., in varsta de 23 ani) si romano-cipriota (P.B.I., in varsta de 34 ani).
Din verificari, a rezultat ca, ambele mijloace de transport au fost reclamate ca fiind furate din Italia, “proprietarii” declarand ca nu cunosteau acest fapt, cu toate ca nu posedau nici un document de provenienta pentru autoturismele pe care le conduceau.
Ulterior, continuand cercetarile, s-a stabilit ca, autovehiculele au fost aduse in Romania pe 2 filiere distincte, in care sunt implicati atat cetateni romani, cat si straini.
Traficantii se afla, in prezent, in atentia lucratorilor nostri, 2 dintre ei fiind deja prezentati in fata parchetului, cercetarile fiind continuate in vederea stabilirii intregii activitati infractionale si luarii masurilor legale ce se impun.
*Autoturismul Mercedes CLK320, an fabricatie 2003 - a fost retinut in momentul in care urma sa fie scos din Romania de catre un cetatean roman (C. S., in varsta de 27 ani), transportul acestuia fiind supravegheat inca de la intrarea in tara (pentru a fi identificate toate persoanele implicate in retea).
Din verificari, s-a stabilit ca autoturismul - in valoare de peste 100.000 Euro - a fost furat din Elvetia (conform autoritatilor, din vitrina unui magazin de prezentare), tara de destinatie fiind Belarus.
In caz este implicata o filiera formata din cetateni ucraineni, romani si din R. Moldova, ruta de deplasare folosita fiind Elvetia - Austria - Ungaria - Romania - R. Moldova - spatiul ex-sovietic.
Cercetarile indica faptul ca, prin intermediul acestei filiere au mai fost sau urmeaza a fi “transportate” 24 autoturisme furate, aflate, in prezent, in atentia Politiei de Frontiera Romane.
*3 autoturisme marca Mercedes - au fost aduse in Romania, printr-o filiera italiana, proprietarii acestora (C.C., in varsta de 50 ani, B.I., in varsta de 28 ani si C. I., in varsta de 25 ani) necunoscand faptul ca acestea fusesera declarate furate din Italia.
Din cercetarile efectuate, politistii de frontiera au stabilit ca alte 30 autoturisme de lux (marcile Mercedes, BMW, Audi, etc.) au fost traficate prin aceeasi filiera, in care sunt implicati, de asemenea, cetateni romani si moldoveni, tarile de destinatie fiind atat Romania, cat si state din spatiul ex-sovietic.


Politia de Frontiera Romana va continua sa intreprinda masuri ferme pe linia combaterii acestui fenomen infractional transfrontalier, de natura sa aduca prejudicii atat economiei nationale, cat si persoanelor de buna credinta, apreciind faptul că o intensă cooperarea între instituţiile de frontiera din statele de origine, tranzit şi destinaţie, precum şi un schimb operativ şi eficient de date şi informaţii între structurile naţionale reprezintă unul din mijloacele viabile de combatere a criminalităţii organizate transnaţionale, fapt ce conduce la asigurarea securitaţii României şi propriilor cetăţeni.

Despre INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA

Serviciul de Relatii Publice din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera
Fabian Badila
tel. 408.74.04
igpf2002@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inspectoratul-general-al-politiei-de-frontiera/6-autovehicule-furate-din-strainatate-indisponibilizate-la-sediul-igpf