Concesionarea terenurilor de către Primăria Buzău, verificată de o comisie de control constituită prin Ordinul Prefectului Cristi Bîgiu

Buzau - 27 iulie 2006

Comunicat tip General in Administratie Publica

Astăzi, 27.07.2006, prefectul judeţului Buzău, Cristi Bîgiu, a semnat Ordinul nr. 435, prin care, la nivelul Instituţiei Prefectului se constituie o comisie de control pentru verificarea mai multor aspecte administrative în legătură, în primul rând, cu activitatea de concesionare a terenurilor din domeniul public sau privat de la nivelul Primăriei Municipiului Buzău.

În temeiul legii şi pornind de la sesizarea mai multor abuzuri săvârşite de către unii salariaţi din cadrul Primăriei Municipiului Buzău, precum şi de la reacţiile pe această temă ale mass-media, prefectul Judeţului Buzău a decis, prin Ordinul nr. 435, înfiinţarea unei comisii de control formată din doi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, un reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău şi doi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Buzău. Comisia va verifica întreaga documentaţie eliberată de Primăria Municipiului Buzău cu privire la concesionarea unor terenuri din domeniul public sau privat, cât şi a tuturor actelor subsecvente contractelor de concesiune.
Ca garant al respectării legii în judeţul Buzău, reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră că este absolut necesară lămurirea unor aspecte neclare ce ţin de legalitatea actelor emise de funcţionari ai Primăriei Buzău, atât pentru stabilirea adevărului în ceea ce priveşte activitatea unei instituţii publice, cât şi pentru nevoia fireasca de transparenţă pe care o au cetăţenii judeţului nostru.



Despre INSTITUTIA PREFECTULUI BUZAU

Administratie publica
Timotei Oprea
Purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului – Judeţul Buzău
Tel. 0723320553
comunicare@prefecturabuzau.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/institutia-prefectului-buzau/concesionarea-terenurilor-de-catre-primaria-buzau-verificata-de-o-comisie-de-control-constituita-prin-ordinul-prefectului-cristi-bigiu