Conferinta cu tema “Transparenta institutionala a fondurilor europene în Romania”

BUCURESTI - 24 august 2009

Comunicat tip General in Finante / Contabilitate

Institutul Roman de Training si Asociatia Pro Democratia organizeaza marti, 1 septembrie, in cadrul proiectului PHARE “2006/018-147.01.02 - Cresterea rolului societatii civile in procesul de integrare a Romaniei”, conferinta cu tema “Transparenta institutionala a fondurilor europene in Romania”.


Perceptia publica privind fondurile Uniunii Europene subliniaza importanta asigurarii unei utilizari transparente a instrumentelor structurale. Proiectul isi propune imbunatatirea transparentei institutiilor care gestioneaza fondurile europene post-aderare in Romania, prin monitorizarea modului de aplicare a legilor accesului la informatii si transparentei decizionale si diseminarea bunelor practici de aplicare a acestora.
In cadrul proiectului, IRT si APD au monitorizat 70 de institutii cu rol de autoritati de management si organisme intermediare, cautand sa identifice bunele practici care ar putea fi replicate in cadrul intregului sistem institutional care contribuie la coordonarea, implementarea si gestionarea instrumentelor structurale in Romania.

Scopul conferintei este de a discuta rezultatele monitorizarii si bunele practici identificate in cadrul proiectului, pentru a putea incorpora reactiile, opiniile si sugestiile participantilor in textul final al rapoartelor.
Conferinta va fi organizata marti, 1 Septembrie 2009, sub forma unor ateliere de lucru facilitate, pe teme privind programarea/formularea, implementarea si evaluarea gestionarii fondurilor europene post-aderare. In cadrul acestor ateliere, reprezentantii institutiilor publice (autoritati de management si organisme intermediare) si ai organizatiilor neguvernamentale vor analiza masura in care bunele practici identificate si/sau recomandarile echipei de proiect ar putea fi implementate, in cat timp si cu ce necesar de resurse.

Participantii vor avea ocazia sa se intalneasca, in cadrul conferintei, cu o parte a echipei de proiect, dar si cu reprezentanti ai Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale si/ori ai (fostei) Agentii pentru Strategii Guvernamentale. Pe langa reprezentantii institutiilor publice cu rol in implementarea si gestionarea instrumentelor financiare post-aderare, organizatorii vor mai invita la aceste discutii si reprezentanti ai Departamentului de Lupta Anti-Frauda, ai Autoritatii de Audit si ai organizatiilor neguvernamentale din cadrul Coalitiei ONG pentru Fondurile Structurale.

Proiectul Transparenta institutionala a fondurilor europene in Romania este sprijinit de Uniunea Europeana in cadrul programului PHARE 2006, Societate Civila, componenta 2 - Democratie, protectia mediului, protectia consumatorului, dialog social, aspecte de gen si ocuparea fortei de munca - avand un buget de 83116,54 de Euro, din care 70816,54 de Euro finantare prin programul Phare.

Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la:
Institutul Roman de Training
Adresa: Splaiul Unirii nr. 4, Bl. B3, Tronson II, Et. 1, Apt. 1, Sector 4, Bucuresti 040031
Tel./Fax: 021-3116855, 3116858

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE, contactati: cfcu.phare@mfinante.ro.

Comunicatul in format oficial se poate gasi pe pagina de internet www.irt.ro.

Despre Institutul Roman de Training

Institutul Roman de Training (IRT) este o organizatie neguvernamentala, fondata in 2002, al carei scop este promovarea in Romania a educatiei pentru adulti. Activitatile IRT in domeniul fondurilor europene au constituit o prioritate pentru organizatie. Identificand nevoia de consolidare a capacitatii de absorbtie a fondurilor europene la nivelul institutiilor si organizatiilor din Romania, activitatea IRT in domeniu a constat atat in organizarea de cursuri de instruire cat si in formularea de rapoarte de evaluare a capacitatii de absorbtie a fondurilor europene.

Asociatia Pro Democratia (APD) este o organizatie neguvernamentala, non-profit si nepartizana, infiintata in anul 1990. Misiunea Asociatiei Pro Democratia este de a intari democratia la nivel national si international prin stimularea participarii civice.
Persoana de contact:
Codru Vrabie, coordonator de proiect
E-mail: codru.vrabie@irt.ro

birou@irt.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/institutul-roman-de-training2/conferinta-cu-tema-transparenta-institutionala-a-fondurilor-europene-in-romania