HR CONGRESS 2005: Viitorul Resurselor Umane va fi strâns legat de Managementul Competenţelor

BUCURESTI - 22 aprilie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Sfârşitul lunii martie a adus cu el un eveniment important pentru comunitatea cercetătorilor şi practicienilor din domeniul Resurselor Umane - cea de-a noua ediţie a « HR CONGRESS », ce a avut loc în perioada 30 - 31 Martie 2005, în Paris (Franţa).

HR CONGRESS 2005:  Viitorul Resurselor Umane va fi strâns legat de Managementul Competenţelor

Evenimentul a adus în centrul atenţiei opiniei publice problematici interesante precum managementul resurselor umane în contextul unui mediu economic foarte dinamic, organizarea resurselor umane pentru companii multinaţionale, impactul noilor reglementari legale asupra managementului resurselor umane (precum Legea Dreptului la Formare Profesională, IAS 36&38), managementul competenţelor şi impactul acestora asupra performanţei business.

La eveniment au luat parte companii de primă mărime precum Poşta Franceză, Schneider Electric, France Télécom, IBM, Danone, AXA France, Heineken, SNCF, Orange, Arcelor, McDonald, Coca Cola etc. ce şi-au prezentat proiectele realizate în domeniul managementului resurselor umane, precum şi tendinţele şi dezvoltările pe care le anticipează pentru următorii ani.

De asemenea, cu prilejul evenimentului au fost organizate câteva forumuri moderate de parteneri experţi, al căror scop a fost acela de a trece dincolo de prezentările teoretice şi de a identifica şi propune soluţii concrete pentru rezolvarea unor aspecte de actualitate din domeniul resurselor umane.

Pentru al doilea an consecutiv, compania românească INTEGRATOR a fost prezentă la acest eveniment in calitate de partener expert, Dl. Liviu Cotora, Preşedintele şi Fondatorul companiei moderând, pe parcursul celor două zile ale evenimentului, două forumuri în care a fost abordată tematica managementului competenţelor şi capacitatea lui de a stimula crearea de valoare într-o companie.

Concluzia celor două zile de dezbateri a fost că întreprinderile, indiferent de nivelul de dezvoltare, trebuie să se orienteze din ce în ce mai mult spre o cultură organizaţională în care discursul şi metodele de management să fie centrate pe menţinerea şi dezvoltarea competenţelor în interiorul companiei, printr-un proces continuu de comunicare şi evaluare a angajatului, astfel încât acesta să îşi utilizeze cât mai eficient competenţele profesionale specifice şi strategice în folosul companiei.

Un alt subiect ce a suscitat interes din partea participanţilor la dezbateri a fost legat de faptul că, dacă în acest moment o bună parte dintre companii au reuşit să îşi creeze referenţiale de competenţe şi sisteme automate de căutare a competenţelor, acest lucru este insuficient atâta timp cât ele nu dispun de instrumente capabile să permită măsurarea acestor competenţe şi a impactului pe care acestea îl au asupra performanţei companiei.

Soluţia pe care INTEGRATOR a propus-o în vederea rezolvării acestei probleme a fost folosirea platformei multi-valoare SPIDTM (Strategic Performance through Intangible Development) ca suport pentru crearea unei „pieţe interne” companiei, in care valorile create de angajaţi să fie „tranzacţionate”, fără a fi strict legate numai de costurile de producţie ale serviciilor şi produselor companiei, ci şi de capacitatea lor de a stimula crearea de valori viitoare, benefice companiei.

Încă o dată, prin prezenţa sa la “HR CONGRESS 2005”, contribuţia de valoare a companiei româneşti de consultanţă in business management INTEGRATOR la dezvoltarea domeniului managementului resurselor umane a atras atenţia mediilor academice şi business europene, cei peste 350 de participanţi la „HR CONGRESS 2005” apreciind că în viitor managementul competenţelor va fi strâns legat de managementul valorii produse de aceste competenţe în cadrul companiei.

Despre INTEGRATOR

Specializată în servicii de consultanţă în business management, compania INTEGRATOR are o experienţă de mai mult de un deceniu în acest domeniu şi proiecte finalizate cu succes atât la nivel internaţional, cât şi la nivel local. Aria de expertiză a companiei INTEGRATOR cuprinde atât implementarea de sisteme de management strategic şi operaţional de tip SAP, cât şi soluţii de management strategic pe platforma multi-valoare SPID™ - Strategic Performance through Intangibles Development.

Noutatea pe care INTEGRATOR o aduce pe piaţa de business management din România constă în timpul redus de implementare a acestor soluţii datorită unei metodologiei de proiect eficiente, rezultat al expertizei şi activităţii de peste 10 ani în domeniul consultanţei business şi a dezvoltării unor instrumente informatice proprii, capabile să susţină în cele mai bune condiţii proiecte de mare amploare. De asemenea, un raport optim calitate - preţ a făcut din INTEGRATOR partenerul în domeniul consultanţei business pentru un număr de peste 50 companii româneşti şi straine, din diverse domenii de activitate.

Corina Vasii - Director Marketing, tel: 303 97 30, fax: 303 97 37
corina.vasii@integrator-group.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/integrator/hr-congress-2005-viitorul-resurselor-umane-va-fi-strans-legat-de-managementul-competentelor