Interviu reciclator Italplast Group SRL

Gradinari - 21 iulie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Industrie

Daca ma refer la polietilena - bransa in care activez ca si reciclator, adica produc 300 tone granula polietilena/luna problema mea nu este clientul ci furnizorul.

Granula reciclata LDPE

Granula reciclata LDPE

 "Calitatea nu va costa nimic in plus!"  

Ivanov Vitali

Interviu cu dl Ciobanu Nicolae – Director de Productie ITALPLAST GROUP SRL

 

Daca ma refer la polietilena - bransa in care activez ca si reciclator, adica produc 300 tone granula polietilena/luna problema mea nu este clientul ci furnizorul.

Indignarea mea pleaca de la faptul ca la 1 to de polietilena, 23-25  % sunt alte materiale: polipropilena, bopp, hdpe, ps, etc. Pentru mine aceste alte materiale reprezinta pierdere si un cost in plus pentru a le neutraliza.

Evident ca furnizorul de polietilena are si el socotelile lui, va spune ca materialele recuperabile reciclabile sunt amestecate cu gunoiul menajer si depune un efort si un cost in plus pentru a le sorta, insa are totusi si o “alinare”, primeste de la OTR-uri un anumit beneficiu/kg de deseu colectat.

Eu, ca reciclator, pentru a sta pe piata, trebuie sa produc granule de polietilena de cea mai buna calitate. Asadar, inteleg sa investesc intr-o linie de spalare performanta, care sa marunteasca, sa spele, sa curate si sa aduca deseul de polietilena la un standard cat mai ridicat de calitate de pe piata granule reciclate. De asemenea, inteleg sa investesc intr-o linie de regranulare cu filtrare si degazare performanta pentru a-i rezolva clientului meu nevoia de materie prima premium. Si acum va intreb, unde ma pozitionez eu daca dintr-o tona de materie prima (polietilena de joasa densitate) eu sunt nevoit sa arunc 20-30%?

Nu de putine ori m-am deplasat la colectori si i-am invatat sa sorteze, sa identifice polietilena de polipropilena, de hdpe, bopp, ps etc.

Ca reciclator de polietilena de joasa densitate, pentru a sta pe piata eu trebuie sa ofer clientilor mei o marfa de cea mai buna calitate. Premium.

Marfa mea trebuie sa-i ofere clientului meu siguranta. El stie ca vine la Italplast, ia 80 tone de granule de ldpe si o prelucreaza in 5-7 zile. Stie cand sa-si livreze marfa si cand o sa-si incaseze banii, asta doar daca marfa mea este premium. Nu acelasi lucru se intampla cu furnizorul meu de materie prima, adica cu colectorul.

Este si altceva la mijloc, e vorba de pasiune. Un mod de viata, credinta ca ajuti mediul, natura.

Este adevarat ca in sinea mea toti care fac aceasta meserie sunt niste “sanitari ai mediului”, niste pasari care curate pomul de omizi si mai cred ca salvam o gramada de resurse, recuperand reciclabilul.

Intreaga operatie de productie a granulei de polietilena, tot ciclul de prelucrare este in sine o tehnologie uriasa. Nu poti amesteca materialele, insa unele materialele sunt deja amestecatele intre ele, atunci filtrarea si degazarea trebuie sa fie performante iar sortarea esentiala.

Sortarea cu infrarosu este o optiune tot mai des intalnita, insa nu putem exclude resursa umana. Clientul de polietilena reciclata este din ce in ce mai pretentios si el la randul lui, cauta sa-si satisfaca clientii folosind aplicatii din cele mai diverse, de aceea granula produsa de mine trebuie sa aiba indicele de curgere solicitat de client cu impuritati 0 (zero) si asta depinde de experienta in bransa si de tehnologie.

Daca ma uit la costuri, unul dintre cele mai mari costuri este cel cu energia, asta inseamna ca reciclarea are un cost ridicat. Mi-as fi dorit ca Guvernul sa sustina aceasta activitate printr-o subventie a energiei la reciclatorii finali sau pe kg de deseu reciclat.

Cred in continuare ca recuperarea materialelor reciclate trebuie facuta incepand cu educatia din scoala si prin sustinerea companiilor care fac asta in asa fel incat sa se poata trai din asta. Dorim sa crestem gradul de constientizare privind responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o are fata de mediu.

Mai cred ca datoria fiecaruia dintre noi, si asta incepand cu mine, cu familia mea de acasa si cea extinsa de la birou, ca gunoiul trebuie colectat selectiv, macar in 2 fractii: reciclabilul si menajerul.

Scolile, copiii, grupurile de vara vin din curiozitate la noi sa vada ce se intampla, cand deseurile reciclabile ajung unde trebuie (in cazul nostru polietilena). Li se da o noua viata iar noi reusim sa pastram pamantul verde.

Urmariti site-ul nostru: www.italplast.eu

Despre ITALPLAST GROUP SRL

ITALPLAST GROUP SRL
Domeniul de activitate: Reciclare polietilena de joasa densitate, Reciclare mase plastice, Producator granula reciclata LDPE

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/italplast-group-srl/interviu-reciclator-italplast-group-srl