Vacanțe cu 1 leu și noi destinații, lansate la Târgul de Turism al României

BUCURESTI - 26 februarie 2020

Comunicat tip General in Turism

Agenția de turism J’INFO TOURS a fost vizitată la Târgul de Turism al României, încheiat pe 23 februarie, de peste 3000 de persoane, datorită ofertelor avantajoase early-booking, reducerilor la circuitele de Paște 2020, care au variat între 30 și 60%, lansării unor noi vacanțe și a unei campanii de promovare a unor destinații exotice si de aventura, numită “Vacanțe cu 1 LEU”.

Leu - Namibia Sursa Foto: J

Leu - Namibia Sursa Foto: J

“Participarea la târg a fost de un real succes. Ne-au trecut pragul peste 3000 de vizitatori, pentru care ne-am pregătit cu peste 20 de mii de produse de turism si marketing. Am promovat vacanțe noi, în locuri de o fascinație aparte ca Namibia, Ecuador, Galapagos și zona Amazonului și în același timp am avut surprinzător de multe cereri pe vacanțe în America Latină, Africa de Sud, SUA, Australia și Noua Zeelandă”, a declarat Carmen Pavel, J’Info Tours.

“Pentru că J’Info Tours a ajuns la vârsta de 30 de ani, am oferit vizitatorilor târgului posibilitatea cumpărarii multor vacanțe cu reduceri egale cu numărul nostru de ani. Dar am avut oferte la care discount-urile au ajuns și până la 60%”, a adăugat Carmen Pavel.

J’Info Tours a lansat “Vacanțele cu 1 LEU”
Una dintre noutățile cu care J’Info Tours s-a prezentat la Târgul de Turism al României a fost lansarea campaniei VACANȚE cu 1 LEU.

Este vorba de un leu la propriu, felină sau leu de mare, mai exact de vacanțele în care programele destinate turiștilor includ: safari, vizite sau chiar cazare în lodge-uri (cabane) aflate în rezervații naturale, habitate ale familiilor de lei (feline) sau excursii opționale (croaziere), prin care se ajunge în locuri unde pot fi observați leii de mare.

“Prin Vacanțe cu 1 LEU urmărim promovarea destinațiilor ce implică un turism cu activități de aventură, în zone din Africa, Australia sau America, pentru cei care sunt pasionați de peisaje superbe, de fotografie si de animale sălbatice pe care le pot întalni în habitatul lor natural”, a declarat Carmen Pavel, fondator-investitor J’Info Tours. 

“Pentru întâlnirile cu leii feline, recomandăm destinații ca Namibia, Kenya, Africa de Sud, unde se află parcuri naturale întinse pe suprafețe foarte mari și unde plimbările printre animalele sălbatice sunt de-a dreptul fascinante. Cât despre vacanțele cu leii de mare, acestea se pot petrece în Alaska, Țara de Foc cu: El Calafate, Ushuaia, Torres del Paine, dar și în Galapagos, Australia și Noua Zeelandă. Programele noastre în astfel de locuri cuprind croaziere pe parcursul cărora puteți observa atât lei de mare, cât și alte mamifere marine: delfini, balene, foci”, a adaugat Carmen Pavel.

 

J’Info Tours oferă

- Pachete complete de călătorie pentru persoane fizice,

- Consultanta specializata in chartere, vacante exotice, city break-uri

- Divizie specializata corporate, travel management corporate în parteneriat cu Reed & Mackay

- Asistență turistică permanentă cu call-center dedicat 24/7

- Oferte speciale pentru: zboruri, cazări, transferuri, rent-a-car , bilete muzee, obiective turistice

 Structura agenției

Cinci departamente: Corporate/Business Travel Department, Ticketing & Rezervari de zbor, Incoming, Outgoing, Transporturi

Trei sucursale:

-          București (Str. Jules Michelet nr.1),

-          Brașov (Piața Sfatului nr. 12-14)

-          Constanța (Str. George Enescu nr. 19)

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jinfo-torues/vacante-cu-1-leu-si-noi-destinatii-lansate-la-targul-de-turism-al-romaniei