„Școala și viitorul meu” – un program practic de prevenire a abandonului școlar susținut de Telekom Romania

BUCURESTI - 8 aprilie 2019

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Junior Achievement România anunță lansarea proiectului „Școala și viitorul meu”, care are ca scop prevenirea abandonului școlar și își propune reducerea absenteismului în rândul a cel puțin 1.000 de elevi de gimnaziu, precum și creșterea performanțelor școlare ale elevilor și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru o viitoare profesie. Această inițiativă este implementată de Junior Achievement România cu susținere financiară din partea Telekom Romania, fiind unul dintre cele trei proiecte câștigătoare în cadrul competiției Teimplici.ro, desfășurată de Telekom în anul 2018.

Școala și viitorul meu

Școala și viitorul meu

„Prin ediția 2018 a concursului de proiecte Teimplici.ro am dorit să sprijinim inițiative ale ONG-urilor care au ca scop combaterea abandonului școlar, fenomen cu efecte negative pe termen lung atât pentru individ, cât și pentru societate. Educația și dezvoltarea resurselor umane bine pregătite, precum și facilitarea accesului la tehnologie reprezintă direcții importante în strategia Telekom Romania, iar proiectul „Școala și viitorul meu” integrează cu succes aceste componente”, a declarat Florina Șerban, Expert Responsabilitate Corporativă, Telekom Romania.

Abandonul școlar este una dintre problemele actuale cu care se confruntă sistemul educațional din România. Cei mai afectați în acest sens sunt elevii de gimnaziu, pentru care situaţia economică şi atitudinea părinţilor faţă de educaţie sunt determinante. În prezent, țara noastră se situează pe locul trei în Uniunea Europeană din perspectiva gradului de părăsire timpurie a şcolii, cu o rată de 18,1%, conform raportului Eurostat[1]. Aproximativ o cincime dintre elevii români termină maximum opt clase și mulți nu doresc să obțină un loc de muncă după abandonarea studiilor.

„Școala și viitorul meu” își propune să contribuie la prevenirea abandonului școlar, utilizând mijloace tehnologice moderne pentru facilitarea accesului elevilor la educație. Programul include 20 de școli din localități urbane mici din 12 județe[2] și are următoarele componente:

-program la clasă, learning by doing (conținut digital, acces la o platformă blended learning) și studii de caz despre abandonul școlar, în sprijinul orientării profesionale și identificării unor oportunități de tranziție de la școală la viața activă.

-dotarea a 5 școli cu echipamente smart classroom, în urma unui concurs de mini-proiecte între școli.

-realizarea unui studiu privind efectele abandonului școlar.

 „Principalele schimbări vizate de proiect sunt cele de atitudine și comportament, dezvoltare personală și îmbunătățirea calității vieții pentru beneficiari. Cu ajutorul unor materiale practice și al tehonologiei, elevii vor dezvolta o atitudine pozitivă faţă de educație şi faţă de luarea deciziilor potrivite pentru viitorul lor, înțelegând beneficiile şi avantajele economice ale educaţiei primite în școală”, a declarat Alice Duțu, Senior Program Manager JA România.

 Activitățile educaționale se vor derula în școli, sub îndrumarea cadrelor didactice, care vor beneficia de training și de kit-ul gratuit de materiale educaționale (resurse blended learning, ghid profesor, manuale elevi, auxiliare didactice). În plus, elevii vor realiza în echipe un proiect practic, folosind tehnologia pentru prevenirea abandonului școlar, în cadrul căruia pot implica și voluntari din comunitate.

*

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizaţie non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaţionale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate şi viaţă activă şi dezvoltarea abilităţilor pentru viaţă. 40 de ţări din Europa şi peste 100 de ţări din toată lumea derulează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 250.000 de elevi și 4.248 profesori din 1.831 de şcoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi prin susţinerea financiară a comunităţii de afaceri din Romania.

Mai multe informaţii, puteţi găsi pe site-ul www.jaromania.org

 

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

[1] Education and Training, Monitor 2018, octombrie 2018, sursa Eurostat: https://ec.europa.eu/education/resources-and-tools/document-library/education-and-training-monitor-eu-analysis-volume-1-2018_ro

[2] Bacău, Bihor, Botoșani, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova și Suceava

Persoană de contact

Alice Duțu

Senior Program Manager – Junior Achievement România

Email: alice.dutu@jaromania.org

Telefon: 0730 330 880

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/junior-achievement-romania/coala-si-viitorul-meu-un-program-practic-de-prevenire-a-abandonului-scolar-sustinut-de-telekom-romania