Despre utilizarea responsabilă a serviciilor financiare la liceu

BUCURESTI - 27 martie 2019

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

• 1.500 de liceeni beneficiază gratuit de educație pentru utilizarea responsabilă a serviciilor financiare, în a doua ediție a proiectului JA „Credite inteligente”.
• Voluntarii KRUK participă la activități la clasă și de tip job shadow, împărtășind elevilor din experiența lor profesională.

Junior Achievement (JA) România și KRUK România încep activitățile educaționale din ediția a doua a proiectului „Credite inteligente” pentru 1.500 de liceeni din București și alte zece orașe[1], cu scopul construirii unei atitudini pozitive față de planificarea utilizării resurselor și a finanțelor proprii.

Ediția din acest an a proiectului aduce o abordare integrată ce combină activități la clasă, de educație pentru utilizarea responsabilă a serviciilor financiare și acțiuni de tip job shadow care familiarizează elevii cu job-urile de actualitate din domeniul financiar.

Angajații KRUK, voluntari în proiect, împărtășesc din cunoștințele și experiența lor de lucru explicând elevilor concepte legate de folosirea și administrarea bugetelor, corelarea nevoilor și resurselor financiare reale cu accesarea serviciilor de creditare.​

Ei vor găzdui liceeni pentru activități “job shadow”, prezentându-le aspecte legate de munca lor – responsabilități, abilități și cunoștințe, nivelul și tipul de studii necesare angajaților aflați la primul loc de muncă, precum și oportunități de dezvoltare profesională.

“Când am început acest parteneriat cu Junior Achievement România anul trecut, nu mă aşteptam ca atât de mulţi colegi să îşi dorească participarea ca voluntari în acest proiect. Mă bucură nespus implicarea lor, dăruirea cu care au răspuns solicitărilor echipei JAR şi mai ales rezultatele excepţionale ale activităţilor la clasă. Am reuşit să prezentăm elevilor simple cunoştinţe financiare pe care le vor folosi cu siguranţă în viitor”, spune Tomasz Ignaczak, Director General al KRUK Romania.

Potrivit unui studiu recent[2], la nivel național, împrumuturile financiare rămân opțiunea pe care o alege majoritatea populației pentru achiziții ce țin de creșterea calității vieții: locuință, mașină, gadget-uri și electrocasnice. Astfel, educația financiară a tinerilor devine esențială în dezvoltarea abilităților de asigurare și gestionare a veniturilor și de cheltuire justificată a banilor.

Ca și elevii mei, consider că întâlnirea cu voluntarul KRUK le-a deschis mai mult orizontul în ceea ce privește valoarea banilor și gospodărirea propriilor resurse. Apreciez că astfel de acțiuni răspund nevoii elevilor de a găsi aplicabilitatea a ceea ce învață și sunt în concordanță cu cerințele viitoare de pe piața muncii.” – profesor, Colegiul Tehnic Armand Călinescu Pitești

La ediția pilot, dintre cei 1.600 de liceeni implicați, peste 60% au participat pentru prima dată la un program de educație financiară, iar 88% dintre ei ar recomanda un astfel de program și altor colegi sau prieteni.

 

[1] Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Timișoara, Vaslui

[2] Studiu derulat de GFK în 2018 pentru grupul britanic International Personal Finance

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/junior-achievement-romania/despre-utilizarea-responsabila-a-serviciilor-financiare-la-liceu