ROBOCHALLENGE 2014

Locul desfasurarii: Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei

Organizator: Facultatea de Electronică, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, Liga Studentilor Electronisti

ROBOCHALLENGE 2014

Sunteți pasionați de robotică? Sau iubitori ai sporturilor?

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, împreună cu Universitatea Politehnica din București, Liga Studenților Electroniști și echipa ETTI Robochallenge vă invită la Ediția Națională a concursului de robotică ROBOCHALLENGE, în perioada 1-2 noiembrie 2014, la parterul corpului A al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, un eveniment sponsorizat de nume sonore din domeniul electronicii.

Robochallenge este o competiţie ce se adresează în special studenţilor pasionaţi de partea practică a unui proiect, dar şi celor dornici să înveţe mai multe. Concursul constă în construirea unor roboţi autonomi, capabili să se confrunte cu ceilalţi roboţi în cadrul celor 6 mari probe, fiecare echipă având posibilitatea de a alege să participe la una sau mai multe dintre probele gândite de organizatori: Mini, Micro și Mega Sumo, Robo Fotbal, Line Follower Enhanced și Labirint.

Este un concurs adresat atât începătorilor, cât şi avansaţilor, dar mai ales pasionaţilor de robotică. Concursul vine ca o completare la partea teoretică ce se învaţă în cadrul facultăţii, este modul prin care studenţii pot face ceva plăcut şi util folosind cunoştinţele teoretice. 

Modalitatea în care Robochallenge diferă de alte concursuri similare ține de stimularea gândirii și creativității concurenților. Echipele participante construiesc roboții pe baza regulamentelor concursurlui, folosind componentele și materialele pe care le consideră potrivite, singurele restricții fiind de dimensiuni și greutate. 

Persoanele interesate de dezvoltarea acestor minuni tehnologice au la dispoziție un laborator special amenajat pentru aceștia, în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, unde pot beneficia și de ajutor și ghidaj din partea echipei ETTI Robochallenge. Pentru cei care își doresc mai mult, în fiecare vară se organizează Școala de Vară Robochallenge, unde primesc suport didactic în domeniile de interes.

Ediția din această toamnă debutează cu o premieră,  participând echipe și din afara țării, ceea ce face din această etapă una internațională.

Vă așteptăm în număr cât mai mare atât pentru a vă susține preferații și a fi martorii unui spectacol unic. Această etapă vine și cu o serie de premii oferite de către sponsori pentru susținătorii echipei și spectatorii evenimentului. Nu aveți prea multe idei despre roboții autonomi? Noi vă așteptăm la eveniment, să descoperiți minunata lume a roboților și să câștigați premiile puse în joc dacă răspundeți corect la întrebări.

Mai multe detalii: www.robochallenge.ro și www.lse.org.ro

Persoană de Contact:

Paica Florentina

0744 227 297

florentina.paica@lse.org.ro

 

Confirmare pana la data: 1 noiembrie 2014

Participare: Intrare libera