Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, de pe ecrane pe LiterNet (http://www.liternet.ro)

Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va anunte aparitia unei noi e-carti editata de LiterNet:

209. Andreea Valean si Catalin Mitulescu: Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (scenariul filmului omonim)

Toate cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) din situl Liternet, de la adresa http://editura.liternet.ro


Cronici ale filmului si un trailer al acestuia gasiti la http://agenda.liternet.ro/cronici.php?cron=cummiampetrecutsfarsitullumii

>>>> Argument:

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii - cateva reflexii despre nostalgie

Imposibila definitie a nostalgiei, termen inventat de medicul Johannes Hofer din Mulhouse in 1688, pentru a caracteriza starea de spirit a tinerilor mercenari helveti care dezertau aparent fara motiv din armatele in care erau angajati. Nostalghia, dureroasa intoarcere in timp. Nostalgia, fiica mai mica a melancoliei, memoria straina a unui trecut care ne-a devenit brusc strain, dar care sa continue sa ocupe toate dimensiunile spiritului (Julia Kristeva). O fina dereglare in legatura cu un fenomen memorial (Jean Starobinski). Sentimentul paradoxal al pierderii unei varste de aur (Fred Davis). Galeria definitiilor este completata altfel, vizual, de catre Catalin Mitulescu: nostalgia (cea a comunismului!) este o broasca ratacita pe un drum dintr-o periferie a orasului Bucuresti. Doi copii o zaresc si doresc sa o omoare pravalind o piatra peste ea. Apoi, cu o cruzime de care doar copii pot da dovada, salta pe piatra, se bucura spunand: 'Mori in chinuri, spurcaciune'. Cel de-al treilea copil ridica cu grija piatra din praful drumului. In locul unei piftii insangerate, greu de privit, vedeam broasca ramasa neatinsa. A salvat-o o scobitura rotunda ce se gasea sapata in interior, in carnea minerala a pietrei. Ce a mai scapat oare din comunism dupa 16 ani de la prabusirea sa sub piatra grea a istoriei?

St. John Perse ne reaminteste in Eloges ca singur poetul este cel ce se poate apropiat cu adevarat de cautarea imposibila a nostalgiei, acolo unde stiintele si filozofia renunta adesea. Nostalgia poetico-metaforica din filmul lui Catalin Mitulescu nu incearca un retour en arrière imposibil si oricum, definitiv artificial. Nu se doreste nici cautarea si explicitarea cauzelor nostalgiei. Din contra, se construieste pas cu pas prin gesturi, fapte, obiecte pe care le credeam uitate, o lume condamnata definitiv, integrandu-se la cursul neintrerupt al timpului diferite instantanee suvenir ale perioadei de agonie a comunismului romanesc, ce altfel ar fi ramas simple franturi de memorie fugitiva.

Mai stiti voi tineri cititori ai acestor randuri, ce insemna sa nu ai matricola cusuta regulamentar pe umar / piept, asa cum o poarta toate personajele din film? Voi, adolescente care va expuneti nonsalant nombrilul si pantecul tanar privirilor, stiti ce este acela un sarafan, asemanator mai degraba cu un vesmant monahal, ce obligatoriu trebuia sa acopere genunchii? Va inchipuiti ce tragedie, ce drama familiala era sa fii retrogradat intr-o scoala profesionala, dupa ce in prealabil faceai parte dintr-un liceu de 'elita'? Sa nu reusesti sa-ti faci 'norma' de piese la atelierul practic? In fine, ce insemna sa 'traiesti pe o planeta albastra', dupa versurile atat de cunoscute in epoca, planeta Romania in care toti eram condamnati sa devenim fie ingineri, fie mame eroine? Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii versus Liceenii...

Catalin Mitulescu (aproape) reuseste un pariu imposibil cu spectatorul: il angajeaza in trecut de o maniera ambivalenta, paradoxala: pe de o parte redesteapta demonii unui trecut detestabil, iar pe de alta, stie ca spectatorul nostalgic poseda capacitatea de a se atasa de obiecte, dar ca obiect pierdut, notiune apropiata de limbajul psihanalitic. Obiecte ce pot lua forma discurilor de vinil cu 'Semnal M', sticlelor si borcanelor de iaurt omorate acum de plasticul contemporan, celebra jucarie din plastic colorat 'basculanta', prastia cu gume etc. - reteta a fost verificata si in Good Bye Lenin!. De unde si suspinele si soaptele triste ce se auzeau din toate colturile salii de cinema Studio, sala ingrijorator de populata la ora 10 dimineata ale unei zile de marti. Ceea ce arata ca imaginea de cinema nu opereaza doar ca substitut al realitatii, ci si ca principiu de placere nostalgica.

Memoria este un fenomen generational. In sala de cinema, in spatele celui ce scrie aceste randuri, era asezat un grup de tineri de varsta eroilor din film, fara nici o indoiala fugiti de la ore. In fata, un grup de pensionari seriosi, domnii avand costum si cravate demodat-optzeciste, doamnele rochii corecte, dar uzate de atata purtat. Din comentariile pe care fara voia mea le auzeam, mi-am dat seama ca tinerii nu putea efectiv intelege anumite scene din filme, cum ar incercarea esuata de sinucidere a micului Lalaliu din cauza lipsei curentului electric. Batranii erau convinsi la randul lor ca fluierele fabricate de Jean Constantin vor fi folosite pentru al fluiera pe Ceausescu la final. Oftau profund cand vedeau coada de la butelii. Lista este lunga, filmul lui Mitulescu constituindu-se astfel intr-o intalnire a memoriilor spectatorilor de varste diferite, o prefigurare a ceea ce va fi 'memoria comunismului' peste numai o generatie: un amestec de memorie dura, gen muzeul inchisorii de la Sighet, cu filme ca acesta ce vor fi descarcate free de pe internet de pustani imberbi ce vor dori sa stie ce a trait bunicul.

Raportul romanilor cu trecutul recent au intrat intr-o noua etapa, ele nemaifiind subordonate unor realitati economice, sociale si politice. Fiecare isi aminteste cum doreste aceea perioada - iar filmul lui Catalin Mitulescu este o proba in acest sens. Un film greu de 'povestit', la urma urmei, un film unde granita dintre tristete si nostalgie este foarte fina. La final, te simti tulburat si aproape nu stii de ce. Lipsa motivului nu implica insa si lipsa cauzei.

(Mirel Banica)

'Sunt aproape 17 ani de la moartea lui Ceausescu, dar inca purtam in noi amintirea si mostenirea acelei perioade.

Tratand evenimentele care trec prin fata ochilor unei fete de 17 ani si ai fratelui sau de 7 ani, Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii reflecta amestecul de tristete si bucurie, de realitate si vis pe care le asociez acelei epoci.

Acest film este o tragi-comedie cu nuante de absurd si sublim. El incearca sa transmita emotia acelor vremuri si sa redea spectatorilor din intreaga lume o imagine a ceea ce poarta cu ei miile de emigranti tineri romani, in incercarea lor de a-si gasi un rost departe de tara.

Filmul vorbeste despre cei care au avut curajul sa se opuna dictaturii, fiecare in felul lui, dar si despre cei care, la fel ca parintii nostri, din teama ca poate copiii lor ar putea pati ceva, au tacut si au indurat.

Filmul se bazeaza pe amintirile mele, pe nostalgia mea. Pe credinta mea in aceasta lume. Am facut acest film pentru ca mi-era dor de gradinita, de liceu, de Romania.'

(Catalin Mitulescu)

Lectura placuta!

Cu multumiri si prietenie,
Redactia Liternet (Gusztav Demeter, Delia Oprea, Anca Serban, Radu-Ilarion Munteanu, Dora Ionescu, Razvan Penescu)
http://www.liternet.ro

VA RUGAM SA TRANSMITETI ACEST ANUNT TUTUROR PRIETENILOR PASIONATI DE LITERATURA. VA MULTUMIM !