DENSO a dat startul Caravanei DENSO!

Cluj-Napoca - 4 octombrie 2016

Comunicat tip General in Auto

Live site

DENSO, pionier la nivel mondial în tehnologia bujiilor cu scânteie, a dat startul Caravanei DENSO, prima acțiune de acest tip organizată pe teritoriul României.

Caravana DENSO

Caravana DENSO

 Bujiile din gama TT, introduse pe piața din România în noiembrie 2015, sunt dezvoltate pe baza unei tehnologii patentate DENSO care a fost iniţial disponibilă doar pentru maşinile de lux, însă acum este disponibilă unei game largi de autovehicule, la prețuri convenabile. Prin această acțiune ne dorim să consolidăm legăturile cu service-urile românești și să le oferim o alternativă mai performantă la bujiile cu scânteie standard... 

Nicolae Dima, Area Sales Manager DENSO

4 echipe formate din câte 2 reprezentanți DENSO au pornit în 3 Octombrie la drum și vor vizita până în data de 29 octombrie sute de service-uri și magazine auto aflate pe întreg teritoriul țării pentru a promova bujiile cu scânteie din gama Twin Tip (TT) – Nickel TT și Iridium TT.

Service-urile selectate vor avea oportunitatea de a afla care sunt principalele beneficii aduse de aceste bujii, de a se familiariza cu brandul DENSO și cu produsele oferite de acesta, dar și de a comanda produse la prețuri promoționale.

“Bujiile din gama TT, introduse pe piața din România în noiembrie 2015, sunt dezvoltate pe baza unei tehnologii patentate DENSO care a fost iniţial disponibilă doar pentru maşinile de lux, însă acum este disponibilă unei game largi de autovehicule, la prețuri convenabile. Prin această acțiune ne dorim să consolidăm legăturile cu service-urile românești și să le oferim o alternativă mai performantă la bujiile cu scânteie standard”, a declarat Nicolae Dima, reprezentant DENSO Romania.

Concomitent cu această caravană se desfășoară Campania DENSO Iridium TT, o acțiune ce se adresează tuturor service-urilor și magazinelor auto din România care au achiziționat sau vor achiziționa în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie oricare din cele 19 coduri de bujii cu scânteie din gama Iridium TT.

La fiecare patru bujii Iridium TT cumpărate vor primi un tichet virtual unic, pe baza căruia pot participa la tragerea la sorți organizată la sfârșitul campaniei pentru desemnarea câștigătorilor celor 50 de biciclete Pegas Strada 1 puse în joc. Totodată, primele 12 bujii cu scânteie Iridium TT (cumulate) achiziționate le aduc, pe lângă cele 3 tichete virtuale, și un premiu garantat, ce constă într-un tricou DENSO.

Pentru a obține tichetele virtuale necesare pentru înscrierea în loterie și pentru a revendica premiul garantat reprezentanții service-urilor și magazinelor auto trebuie să înregistreze achizițiile bujiilor cu scânteie Iridium TT în portalul campaniei, www.densopromo.ro.

Despre gama Twin Tip

Dezvoltate pe baza unei tehnologii patentate DENSO, bujiile din gama Twin Tip se disting de restul produselor existente prin anduranța ridicată pe care o au. Nickel TT are o durată de viață de aproximativ 40.000 km, iar Iridium TT de circa 120.000 de km, de 3 ori mai mare decât cea a bujiilor cu nichel standard.

Bujiile Iridium TT au, de asemenea, cel mai subțire electrod din lume, de doar 0,4 mm. Datorită acestuia scânteia produsă are performanțe net superioare față de cea produsă în cazul bujiilor standard, optimizându-se economia de combustibil şi performanţa generală a autovehiculului.

La rândul lor, bujiile Nichel TT, ce au un electrod de trecere dublu, cu diametrul de 1,5 mm, mai mic decât cel al bujiilor standard cu nichel, permit producerea unei scântei mai puternice, ce rezultă într-o aprindere mult mai eficientă a amestecului aer-carburant.

Atât bujiile cu scânteie Nichel TT, cât și cele Iridium TT sunt pot fi montate pe autoturismele care au instalație LPG, oferind o aprindere foarte rapidă a combustibilului, în special în sezonul rece.

Pentru mai multe detalii legate de produsele DENSO vă invităm să vizitați site-ul www.denso.ro sau să consultați catalogul catalogul electronic DENSO.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/loopaa-marketing-agency/denso-a-dat-startul-caravanei-denso