Louis Berger va superviza in Bucuresti constructia unui ansamblu rezidential in valoare de 8 milioane de euro

BUCURESTI - 11 decembrie 2007

Comunicat tip General in Constructii

Louis Berger, un grup international de firme de consultanta, a semnat la sfarsitul lunii noiembrie 2007, un contract de servicii de consultanta cu dezvoltatorul spaniol Spadevel, pentru constructia unui ansamblu rezidential in centrul orasului Bucuresti, pe strada Mihai Eminescu. Investitia se ridica la 8 milioane de euro iar constructia se preconizeaza ca va fi incheiata in 2009. Louis Berger va revizui documentatia aferenta proiectului tehnic, va selecta atat furnizorii de materiale si echipamente cat si constructorul si va supraveghea executia lucrarilor de constructie.

Aceasta cladire multifunctionala a carei suprafata desfasurata va fi de 11.000 m2, va include spatii comerciale si apartamente. Cladirea va avea 7 etaje, un mesanin, subsol pe doua niveluri, incluzand o parcare subterana pentru aproximativ 75 de autovehicule. Lucrarile de constructie vor demara la inceputul anului 2008.

Spadevel este o companie de dezvoltare imobiliara care deruleaza proiecte in sectorul de real-estate in Romania in numele unor investitori privati de origine spaniola.
In Romania, Grupul Louis Berger va finaliza anul acesta un contract de servicii de consultanta pentru investitorul spaniol Bamesa Otel SA, parte din grupul Arcelor-Mitall. Echipa Louis Berger a supervizat lucrarile de constructie a unei fabrici de procesare si depozitare a otelului, in Topoloveni, judetul Arges. Valoarea investitiei se ridica la 11 milioane de euro.

Asa cum a declarat Chris Germanacos, Vice-Presedinte Senior si Director pentru Europa, Louis Berger se afla in negocieri cu mai multe companii din Franta, Marea Britanie, Spania, Israel si Grecia pentru mai multe proiecte rezidentiale atat in Romania cat si in Bulgaria.

Louis Berger este un grup independent de consultantă infiintat in 1953, care isi desfăsoară activitatea in domeniile ingineriei inclusiv ingineria mediului si dezvoltării economice. Sediile sale centrale se află in Paris, Franta si in Statele Unite ale Americii, in Washington DC.

Despre Louis Berger Group

Biroul regional pentru Europa Centrala si de Est este situat in Bucuresti, Romania. Cu peste 16 ani de activitate, peste 200 de proiecte incheiate si avand sute de angajati, Louis Berger este una dintre cele mai mari companii internationale de consultanta atat in Romania cat si in regiune.
Louis Berger - Regional Office for Central and Eastern Europe

Blvd. N. Titulescu No. 1, Bloc A7, Sc. 3, Et.8, Ap. 85, Sector 1,
011131 Bucharest, Romania.
Tel./Fax: +(40 21) 317 96 39;
+(40 21) 318 21 23 or 318 21 24

mrandasu@louisberger.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/louis-berger-group/louis-berger-va-superviza-in-bucuresti-constructia-unui-ansamblu-rezidential-in-valoare-de-8-milioane-de-euro