PRIMA MEA TRICICLETA

In capsorul plin de nebuniile inocente ale varstei, rasfatat cum eram, treceau fel si fel de traznai ce necontenit, puneau pe jar intreaga mea familie. O mogaldeata de copil, cu parul carliontat si ochisorii smecherosi, lipicios cum eram de a mea mamica, mereu o convingeam sa ma ia cu ea la cumparaturi.

Cred ca aveam vreo trei anisori cand intr-una din plimbari, trecand prin fata unui magazin cu jucarii, in vitrina cat intregul perete, am zarit tricicleta ce din prima clipa, am stiut ca va fi a mea. Fara sa stau mult pe ganduri, inainte ca mama sa se dezmeticeasca, eram deja calare, in vitrina, pe mini-tricicleta la ale carei pedale nici nu ajungeam inca. Si cum nu era de ajuns ca printre alte jucarii, ma gaseam si eu, strigam cat ma tinea gura ”Numai una biciteta…!”, spre disperarea mamei mele, asaltata deja de vanzatorul morocanos.

Si cum sa ma dau eu jos de pe minunatia ce parca se magnetizase de turul pantalonasilor mei? Luandu-l pe ”nu” in brate, hotarat si priceput in a-mi atinge scopurile, victorios, am coborat scarile magazinului, tinandu-ma de tricicleta adorata. Toate jocurile din lume nu m-ar mai fi putut multumi daca nu as fi devenit unicul si norocosul proprietar al primului meu mijloc de transport cu trei roti.

Pe atunci erau alte vremuri, mamica mea nu avea acces la magazinele virtuale, asa cum este cel de aici, singurul loc unde nici un vanzator morocanos nu va va intampina rauvoitor cand copilul d-voastra va strica decorul prafuit al unor magazine de mult trecute de vreun picior de om.