19% dintre angajatorii români se aşteaptă să scadă volumul angajărilor în trimestrul 2 din 2009

BUCURESTI - 10 martie 2009

Comunicat tip General in Social

Conform studiului Manpower, cei care se află în căutarea unui loc de muncă, vor întâmpina un climat nefavorabil angajărilor, în perioada urmatoare

Conform studiului Manpower lansat astăzi, angajatorii previzionează un climat nefavorabil angajărilor pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă pentru următoarele trei luni. Mai mult, este raportată cea mai pesimistă perspectivă, de la începerea studiul - martie 2008 - pe teritoriul ţării noastre, Previziunea Netă de Angajare atingând valoarea negativă de -4%. Perspectiva prezintă o scădere de 20 puncte procentuale prin comparaţie cu trimestrul trecut (trimestrul 1 2009), şi o scădere de 40 puncte procentuale comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (trimestrul 2 2008).
Studiul se bazează pe răspunsurile unui eşantion reprezentativ de 752 angajatori care provin din 10 sectoare de activitate şi 8 regiuni , şi care şi-au expus punctul de vedere cu privire la planurile lor de angajare pentru trimestrul 2 al anului 2009. Perspectiva indică faptul că activitatea înregistrată pe piaţa muncii din România va fi scăzută pentru următoarele trei luni, 65% dintre angajatori susţinând faptul că nu vor exista modificări în politica lor de angajare, în comparaţie cu trimestrul anterior.

“Anul 2009 ne va aduce multe modificări în mediului de business. Piaţa forţei de muncă nu poate fi o excepţie, aşadar putem observa o creştere a gradului de prudenţă venit din partea angajatorilor din România şi în raportul studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă. Este pentru prima oară, de la începerea studiului pe teritoriul nostru, din trimestrul 2 al anului 2008, când sunt raportate intenţii de angajare negative. Cea mai bună soluţie pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă în aceasta perioadă sumbră, este de a-şi menţine la un nivel ridicat abilităţile si cunoştinţele deţinute şi de a înţelege faptul că angajatorii se vor focusa mai mult pe strategii de maximizare a productivităţii.” afirmă Camelia Stănculescu, General Manager, Manpower România.

Rezultatele pentru Manpower România cu detalii pe fiecare regiune şi sector de activitate vor putea fi gasite pe site_ul www.manpower.ro /Presa. Rezultatele Studiului pentru fiecare dintre cele 33 de ţări participante incluse în acest trimestru, plus comparaţiile la nivel regional şi global, vor putea fi gasite pe site_ul www.manpower.com/meos.

Despre Manpower Romania

Manpower România este unul din liderii în domeniul resurselor umane, creând şi oferind clienţilor săi soluţii care să-i ajute să fie câştigători în lumea muncii contemporane. Compania este specializată în recrutare permanentă, temporara şi pe bază de contract, evaluare si selectie, formare profesională, externalizare şi consultanţă în domeniul resurselor umane.
Eliza Nechifor
Manpower Romania
+4 021 312 18 98 (office)

eliza.nechifor@manpower.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/manpower-romania1/19-dintre-angajatorii-romani-se-asteapta-sa-scada-volumul-angajarilor-in-trimestrul-2-din-2009