Concurs National de Fotografie de Mediu

Constanta - 14 septembrie 2009

Comunicat tip General in ONG

Setează-ţi lentila să vadă „Marea Neagră, într-o altă perspectivă!” La o săptămână de la debutul Concursulul Naţional de Fotografie de Mediu „Viitorul Mării Negre” – ediţia a VII-a, ONG MARE NOSTRUM revine cu precizări pe marginea organizării şi desfăşurării evenimentului, ca urmare a numeroaselor solicitări de informare primite de la participanţi.
Drept pentru care, alături de această revenire, veţi găsi ataşat şi regulamentul concursului, o descriere a premiilor propuse şi câteva detalii despre componenţa juriului. Mai mult, în perioada 10.09.2009- 30.10.2009, materialele către presă vor avea o frecvenţă săptămânală, funcţionând ca şi reminder pentru înscrierea la concurs.


Concursul Naţional de Fotografie de Mediu „Viitorul Mării Negre” – ediţia a VII-a se va desfăşura în perioada 03.09-12.10.2009, iar tema din acest an este „Marea Neagră, într-o altă perspectivă”.
Pasionaţii de fotografie pot înscrie la concurs, trimiţând 2 fotografii creaţie proprie, la adresa: Strada George Enescu, Numărul 32, Constanţa, cu menţiunea: „Utilizarea liberă Mare Nostrum”. Specificaţia va permite ONG Mare Nostrum să utilizeze fotografiile în materialele informative (pliante, broşuri etc.) în scop necomercial, cu obligaţia de a menţiona autorul lucrării.


Fotografiile trebuie să fie trimise în format 20x30 cm, alb-negru sau color, cu specificarea pe verso a numelui autorului, a datelor de contact (adresă poştală, număr de telefon, e-mail), denumirea lucrărilor şi a locului unde au fost realizate. Creaţiile trebuie să respecte tematica dată.
Fiecare participant va opta pentru una din categoriile de concurs: amatori sau profesionişti, categorie care va fi menţionată pe verso-ul fotografiilor. Data limită de înscriere în concurs este 12 octombrie 2009.
În următoarea revenire, ONG MARE NOSTRUM va anunţa componenţa juriului, noi detalii despre premii şi concursul online.

* * *
Concursul Naţional de Fotografie de Mediu face parte din evenimentul “Ziua Internaţională a Mării Negre”. Un eveniment realizat cu susţinerea financiară a PETROM, VODAFONE şi COCA COLA HELLENIC. Partener: fotografa.ro

Despre Mare Nostrum

Mare Nostrum este o organizaţie deschisă tuturor cetăţenilor preocupaţi de degradarea mediului litoralului românesc, a cărei misiune este de a determina schimbarea practicilor şi atitudinilor actuale ale comunităţilor locale, factorilor de decizie şi altor grupuri de interese, cu cele care asigură conservarea şi utilizarea raţională a resurselor naturale din zona costieră românească. Punând accentul pe parteneriat şi respectul faţă de mediul înconjurător, Mare Nostrum activează în direcţia conştientizării publice, a educaţiei pentru mediu şi a presiunii faţă de factorii decizionali, pentru protecţia efectivă a mediului Mării Negre şi zonei costiere româneşti.
Ramona Crangasu
0723328224
office@marenostrum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mare-nostrum/concurs-national-de-fotografie-de-mediu