MAE pune la dispoziţia celor interesaţi "Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile de iarnă"

BUCURESTI - 22 decembrie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, Social, Turism

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care se deplasează în străinătate în această perioadă, Ministerul Afacerilor Externe a lansat ediţia din acest an a „Ghidului de călătorie pentru Sărbătorile de iarnă”, pentru unele dintre destinaţiile cele mai căutate de către turiştii români: Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Ungaria.

MAE pune la dispoziţia celor interesaţi

Cetăţenii români care se deplasează în statele menționate în scop turistic pot obține din acest ghid informaţii utile pentru o vacanță cât mai sigură şi lipsită de evenimente nedorite.

Ghidul poate fi consultat pe site-ul MAE, la rubrica “Sfaturi de călătorie”, secţiunea „Ghiduri de călătorie” sau aici:http://www.mae.ro/sites/default/files/file/ghid_de_iarna_2015.pdf .

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţia aplicaţia pentru telefoane mobile inteligente "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați în cazul în care apar situații deosebite, în țara în care se află. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play.

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: - HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României - HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor - HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-externe/mae-pune-la-dispozitia-celor-interesati-ghidul-de-calatorie-pentru-sarbatorile-de-iarna