A doua zi a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO

BUCURESTI - 10 noiembrie 2017

Comunicat tip General in Media / Publicitate, Politic, Social

Cea de-a doua zi a reuniunii miniștrilor aliați ai apărării a fost dedicată palierului operaţional, incluzând o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic în formatul statelor contributoare la misiunea NATO Resolute Support / RSM din Afganistan, o reuniune a Coaliției Globale împotriva DAESH, organizată de către secretarul american al apărării James Mattis, precum şi o reuniune a statelor contributoare la Comandamentul regional pentru instruire, consiliere și asistență din zona de nord a Afganistanului (TAAC-North), în organizarea Germaniei.

MAPN

MAPN

In cadrul sesiunii în formatul Resolute Support, incluzând participanţii, contributorii şi beneficiarii acestei misiuni, a avut loc un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor situației de securitate din Afganistan și a contribuțiilor aliaților la RSM. Ministrul român al apărării a salutat rolul NATO şi al RSM pentru securitatea Alianței, Afganistanului, dar şi a comunităţii internaţionale, inclusiv în contextul eforturilor de combatere a terorismului. „În ceea ce privește misiunea NATO din Afganistan, am subliniat rolul important al României ca un contributor semnificativ cu trupe la RSM, precum şi menţinerea angajamentului pe linia asigurării suportului necesar autorităților de la Kabul în planul stabilizării şi dezvoltării profilului şi capacităţii Forțelor Naționale de Securitate şi Apărare ale Afganistanului.

Totodată, am menționat că militarii români vor fi prezenți, alături de aliații noștri, în Afganistan și în anul 2018, respectând toate responsabilitățile asumate la nivel aliat”, a precizat ministrul Mihai Fifor. Pe timpul desfășurării reuniunii statelor contributoare la Comandamentul regional pentru instruire, consiliere și asistență din zona de nord a Afganistanului (TAAC-North), organizată de Germania, în calitate de națiune coordonatoare, miniștrii aliați ai apărării au avut ocazia să poarte discuții mai aplicate privind situația de securitate în regiune, dar și privind eventuale suplimentări de contribuții ale țărilor aliate. 

Agenda de discuții a reuniunii Coaliției Globale anti-DAESH s-a axat cu precădere asupra situației curente de securitate din Irak și Siria și progresele înregistrate în contracararea amenințărilor DAESH. În context, ministrul Mihai Fifor a reiterat sprijinul României pentru eforturile comunității internaţionale în scopul eliminării depline a ameninţărilor DAESH.

Biroul Presă

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/a-doua-zi-a-reuniunii-ministrilor-apararii-din-statele-membre-ale-nato1