Comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale - Concert de gală pentru veterani

BUCURESTI - 11 decembrie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, Arta & Entertainment, Media / Publicitate, Politic

Concertul de gală dedicat veteranilor Armatei României intitulat „Sacrificiul impune Respect”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale în parteneriat cu Ministerul Culturii, va avea loc luni, 14 decembrie, de la ora 19.30, la Opera Naţională Bucureşti.

Comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale - Concert de gală pentru veterani

Spectacolul, în regia lui Cristian Mihăilescu, va fi prezentat de Octavian Ursulescu şi va fi susţinut de violonistul Eugen Sârbu, pianista Carmina Sârbu, Corul Madrigal (dirijor Anna Ungureanu), alături de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Opera Comică pentru Copii, actorul Dan Puric şi naistul Nicolae Voiculeţ. Reprezentaţia este dedicată veteranilor de război, militarilor veterani şi urmaşilor celor decedaţi ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor organizate cu ocazia declarării anului 2015 - „Anul Veteranilor de Război” şi constituie o oportunitate de creştere a coeziunii sociale în jurul unui proiect care vizează respectul pentru valori fundamentale ale statului şi ale Armatei României, profesia militară şi veteranii ţării.

Jurnaliştii care doresc să asiste la activităţi sunt rugaţi să confirme participarea la adresa de e-mail presamapn@mapn.ro(nume, prenume, instituţia media, nr. înmatriculare al carului de transmisie).

Reprezentanţii mass-media vor fi aşteptaţi luni, 14 decembrie, între orele 18.45-19.15, în parcarea Operei Naţionale Bucureşti (Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72).            

Persoană de contact: colonel Daniel ANGHEL, tel. 0729.990.296.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/comunicat-de-presa-al-ministerului-apararii-nationale-concert-de-gala-pentru-veterani