Workshop –ul „Prototipuri realizate în Ministerul Apărării Naționale”

BUCURESTI - 19 mai 2017

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Social, Stiinta / Cercetare

Departamentul pentru armamente va organiza workshop-ul „Prototipuri realizate în Ministerul Apărării Naţionale” luni, 22 mai, începând cu ora 11.00, la sediul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare.

Workshop –ul „Prototipuri realizate în Ministerul Apărării Naționale”

La activitate vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Economiei, Ministerului Cercetării şi Inovării, precum şi reprezentanţi ai structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică și securitate națională.

În cadrul grupului de lucru vor fi prezentate principalele realizări obţinute în cadrul Planului Sectorial de Cercetare-Dezvoltare al M.Ap.N.

De asemenea, manifestarea îşi propune identificarea de soluţii pentru implementarea programului de guvernare în perioada următoare, care prevede revitalizarea structurilor de cercetare astfel încât acestea să devină motorul dezvoltării industriei naţionale de apărare la orizontul anului 2020.

Workshop-ul cuprinde şi o expoziţie unde vor fi prezentate cele mai semnificative realizări ale cercetătorilor ştiinţifici din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, Academiei Tehnice Militare şi Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare.

Jurnaliştii interesați să participe la eveniment vor fi aşteptaţi la sediul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, situat în Str. Aeroportului nr. 16, Comuna Clinceni, jud. Ilfov, între orele 10.15-10.50.

Persoană de contact, lt.col. Cezar STROE tel. 0741 285 301, 0724 814 617.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/workshop-ul-prototipuri-realizate-in-ministerul-apararii-nationale