MIRA TELECOM susține performanța

BUCURESTI - 11 ianuarie 2012

Comunicat tip General in Media / Publicitate, Sport

În luna decembrie a anului trecut, MIRA TELECOM a sponsorizat cea de-a treia ediție a Cupei „Moș Crăciun”, eveniment sportiv organizat de BC Artesania București.

Cupa Moș Crăciun

Cupa Moș Crăciun

Turneul organizat de Baschet Club Artesania București a adunat la start aproximativ 200 de baschetbaliști, copii cu vârste între 7 și 14 ani, din 4 cluburi bucureștene, care s-au bucurat de trei zile pline de baschet și au oferit spectatorilor meciuri la înălțimea așteptărilor.

Evenimentul se înscrie în linia celor susținute de compania MIRA TELECOM, având drept obiectiv final  implicarea în viața comunității, promovarea și încurajarea valorilor autentice, a spiritului de competiție, a fair-play-ului și nu în ultima instanță, a bunei dispoziții. Copii participanți la competiție au fost principalii învingători.

Atenția managementului companiei MIRA TELECOM va fi în continuare îndreptată spre susținerea evenimentelor sportive, educaționale și culturale în care sunt promovate și apreciate valorile autentice, având convingerea că implicarea în acest gen de activități este de datoria fiecărei companii și, în mod special, a celor care se bucură de succes.  

Mai multe detalii despre eveniment, pe http://www.frbaschet.ro/stiri/2011-12-07/bc-artesania-organizeaza-cupa-mos-craciun.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mira-telecom/mira-telecom-susine-performana