Oportunități de internship pentru studenții de la profilurile științe economice și administrative
BUCURESTI - 31 ianuarie 2012
Comunicat tip Administrativ / Management in Afaceri, Banci / Asigurari, HR
Joi, 26 ianuarie 2012, a avut loc conferința de lansare a proiectului „Măsuri active pentru susținerea inserției pe piața muncii a studenților de la profilurile științe economice și administrative” (POSDRU/109/2.1/G/82312), finanțat în cadrul Programului Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară 2 – „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, domeniul major de intervenție 2.1. – „Tranziția de la școală la viața activă”.
La conferința organizată începând cu ora 10.00 în sala Stoicescu din cadrul clădirii Facultății de Drept au participat aproximativ 50 de persoane: studenți din grupul țintă, reprezentanți ai unora dintre companiile și instituțiile ce îi vor primi pe aceștia în stagii de internship (Garanti Bank, Siemens, Bancpost, Obi România, Asesoft, Sodexo), precum și echipele de proiect din partea Universității din București (Beneficiar), Asociației Team Work (Partener 1) și MMM Consulting (Partener 2).
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 2 ani (3.01.2012-31.12.2013) și are drept grup țintă 250 de studenți de la profilurile științe economice și administrative și 20 de persoane din întreprinderi cu rol de tutori (angajaţi ai instituţiilor în care studenţii vor efectua stagii de pregătire practică). Pe parcursul proiectului vor fi organizate 2 sesiuni de training de tip ToT (Training of Trainers), în cadrul cărora MMM Consulting va pregăti angajaţi ai companiilor partenere în vederea primirii şi gestionării eficiente a studenţilor în timpul internshipurilor. De asemenea, Asociaţia Team Work va elabora materiale în sprijinul activităţii de consiliere şi orientare profesională a studenţilor, va monitoriza și evalua rezultatele obținute de studenți în cadrul stagiilor de pregătire practică și va gestiona atât websiteul proiectului, cât și un portal de joburi pentru studenți.
Proiectul a fost planificat astfel încât să nu răspundă doar nevoilor imediate de internship, ci să pregătească studenții și din punctul de vedere al gestionării experienței complete la locul de muncă. Astfel, Universitatea din București va organiza împreună cu cei 2 parteneri 10 campanii de informare şi conştientizare a nevoilor de pregătire practică la locul de muncă în vederea adaptării viitorilor absolvenţi de învăţământ superior la cerinţele pieţei muncii, 7 campanii de promovare a unui stil de viaţă sănătos, de prevenire a riscurilor privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă, 10 campanii de consiliere şi orientare profesională și 10 campanii de promovarea a conceptului „întreprindere simulată”.
Universitatea din București
Raluca Dinescu
dinescu.raluca@yahoo.com
0724.265.254
www.faa.unibuc.ro
Asociația Team Work
Anca Anton
anca.anton@teamwork.org.ro
0745.323.737
www.teamwork.org.ro
MMM Consulting
Viviana Andone
viviana.andone@mmmconsulting.ro
0742.401.900
http://www.mmmconsulting.ro
Despre MMM CONSULTING INTERNATIONAL
MMM Consulting International SRL, este o companie de training si consultanta in resurse umane.
MMM Consulting va ofera:
servicii integrate si personalizate;
metodologii internationale de diagnoza si consultanta, solutii testate;
training si dezvoltare;
cursuri in sistem deschis.
Fiecare situatie poate avea solutia sa unica, flexibila si dinamica, avind la baza un profesionalism solid.
www.mmmconsulting.ro
-
Viviana Andone - Consultant
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- MMM CONSULTING INTERNATIONAL