Allianz-Ţiriac Asigurări vă invită la întâlnirea dintre forma şi expresivitatea lemnului însufleţit cu lumina aurului pictat, o expoziţie a artiştilor plastici Ovidiu şi Sultana Maitec.

BUCURESTI - 20 mai 2004

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Vernisaj organizat de Allianz-Tiriac si Agentia Momentum

În spaţiul devenit gazdă tradiţională a întâlnirilor cu valoarea artiştilor români, recunoscuţi pretutindeni în lume, publicul va putea descoperi, timp de două luni şi jumătate, expresivitatea formelor celui care este considerat cel mai reprezentativ urmaş al lui Brâncuşi – sculptorul Ovidiu Maitec, scăldate în lumina tablourilor Sultanei Maitec, pictate folosind tehnica foiţei de aur. Este pentru a doua oară când cei doi artişti expun împreună în România, creând ceea ce criticul de artă Pavel Şuşara numea „un univers care funcţionează ca un mecanism autonom, după o logică interioară care este, în exclusivitate, un privilegiu al întregului”.

„Expoziţia LEMN ŞI AUR reprezintă un drum cu două sensuri: pe de o parte stă modelul operei, de celaltă parte intenţia creatoare care a produs-o. Invitaţia noastră, a companiei Allianz-Ţiriac Asigurări, este să le descoperiţi pe amândouă”, spune Sorin Zaharescu – iniţiatorul şi coordonatorul programului derulat de Allianz-Ţiriac în sprijinul artei, directorul Sucursalei Bucureşti a companiei.

Implicarea Allianz-Ţiriac Asigurări în proiecte de promovare a artei şi culturii devine o dimensiune tot mai pregnantă a statutului de formator de piaţă pe care compania şi-l asumă. Cea de a noua întâlnire cu arta pe care Allianz-Ţiriac o propune publicului român, expoziţia soţilor Maitec are, în acelaşi timp, o semnificaţie aparte pentru societatea de asigurări: Allianz-Ţiriac implineşte 10 ani. Un deceniu de existenţă în care seriozitatea, competenţa şi corectitudinea au reprezentat valori pe care compania şi-a întemeiat relaţiile cu clienţii şi partenerii de afaceri. Zece ani în care Allianz-Ţiriac a oferit publicului din România produse şi servicii la cele mai înalte standarde.

Companie ajunsă la maturitate, Allianz-Ţiriac este astăzi un lider de piaţă capabil să dovedească responsabilitate socială, inclusiv prin asumarea unui rol activ în viaţa culturală şi artistică din România. Expoziţia LEMN ŞI AUR reprezintă o nouă dovadă a interesului Allianz-Ţiriac de a susţine valori ale tradiţiei şi culturii româneşti, a preţuirii acestora.


Despre Momentum EMC

-
Contact:
Marius OnofreiTelefon:(021) 208 22 67
E-mail:Marius.Onofrei@AllianzTiriac.ro
www.allianztiriac.ro

lavinia_chican@momentum.mccann.ro