Campania sociala -“Fii mai bun!”

BUCURESTI - 7 septembrie 2005

Comunicat tip General in Social

Primul pas al Programul Romstal Partener din acest an:
în luna august - 1,4 miliarde lei vechi
destinaţi reconstrucţiei caselor din comuna Cosmeşti - Vale, judeţul Galaţi

Compania Romstal a lansat în luna august a acestui an, în cadrul programului Romstal Partener, campania socială „Fii mai bun”. Programul Romstal Partener reprezintă rezultatul unei excelente colaborări între Romstal şi clienţii săi, colaborare care s-a transformat, dincolo de relaţii comerciale,
într-o veritabilă relaţie de parteneriat.

Obiectivul principal al campaniei sociale „Fii mai bun” îl constituie implicarea activă a Romstal împreună cu cei peste 3000 de parteneri din întreaga ţară, în diverse acţiuni cu caracter social şi de protecţie a mediului.

Prima dintre acţiunile derulate în această campanie a fost constituirea unui fond destinat ajutorării celor care au avut de suferit în urma inundaţiilor din Moldova. În acest sens, un procent de 2% din vânzările de produse sanitare din luna august a fost donat de către Romstal fondului de ajutorare. La încheierea campaniei, fondul de ajutorare a atins valoarea de 139.582 RON (1.395.820.280 lei vechi). Această sumă este destinată reconstrucţiei unor case din comuna Cosmeşti-Vale din judeţul Galaţi, afectată de inundaţiile din acest an, acţiune care va demara începând din luna aceasta. Ajutorarea sinistraţilor din Moldova este prima dintr-o serie de acţiuni pe care Romstal Partener are de gând să le întreprindă în cadrul campaniei „Fii mai bun”.

Despre Momentum EMC

Respectul pentru oameni şi mediu este una din valorile fundamentale ale companiei Romstal, concretizată acum şi în campania „Fii mai bun”. Romstal, lider de piaţă în domeniul instalaţiilor sanitare, termice şi de climatizare, asigurând servicii de consultanţă, punere în funcţiune, service şi întreţinere pentru produsele comercializate, împreună cu partenerii săi din cadrul programului Romstal Partener, contribuie la construirea unei vieţi de calitate.
Cristi Ivanciu
Tel: (021) 332 09 01
cristi.ivanciu@romstal.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/momentum-emc/campania-sociala-fii-mai-bun