Conferința EEAC, Ediția a 31-a, București: "Sustenabilitate, solidaritate și reziliență: valori comune în Uniunea Europeană"

BUCURESTI - 15 septembrie 2023

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica

Sub egida Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și a Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Camerei Deputaților - Parlamentul României, țara noastră va găzdui cea de-a 31-a Conferință a EEAC (European Environment and Sustainable Development Advisory Councils) în zilele de 4 și 5 octombrie 2023 la Palatul Parlamentului.

Conferința EEAC, Ediția a 31-a, București: "Sustenabilitate, solidaritate și reziliență: valori comune în Uniunea Europeană"

Sub egida Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și a Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Camerei Deputaților - Parlamentul României, țara noastră va găzdui cea de-a 31-a Conferință a EEAC (European Environment and Sustainable Development Advisory Councils) în zilele de 4 și 5 octombrie 2023 la Palatul Parlamentului.

EEAC reunește organisme consultative înființate de guvernele sau parlamentele naționale sau regionale, și oferă consiliere independentă guvernelor și parlamentelor naționale sau regionale respective în legătură cu schimbările climatice, mediu și dezvoltarea durabilă.


Scopul evenimentului:

Se dorește crearea unei platforme ideale pentru schimbul de bune practici, experiențe și pentru dezbaterea provocărilor, precum și a oportunităților în cadrul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în România și Uniunea Europeană.


Participanți:

Evenimentul va reuni diverse părți interesate din zona guvernamentală, mediul academic și sectorul privat atât din România, cât și din întreaga Uniune Europeană, împărtășind astfel o varietate de perspective și abordări referitoare la temele conferinței.


Structura conferinței:

Pe durata celor două zile, agenda va include șase sesiuni paralele concentrate pe subiecte specifice.

Sesiunile plenare vor pune în discuție aspectele generale ale temei conferinței. Vom avea plăcerea de a asculta intervenții din partea unor reprezentanți de nivel înalt ai Comisiei Europene, organizațiilor internaționale și guvernului național cum ar fi:

- Adina VĂLEAN, comisar european pentru transporturi – Comisia Europeană;

-  László BORBÉLY, consilier de stat al Prim-ministrului, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă;

-  Adrian CURAJ, Director al UEFISCDI, președintele Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă;

-  Daniel DUBAS, Președintele Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă;

-  Hannah JANETSCHEK, copreședinte al Forumului global pentru organisme consultative

naționale pentru ODD;

-  Eero YRJÖ-KOSKINEN, Director Executiv Institutul pentru Politica Europeană de Mediu;

-  Peter GAMMELTOFT, OECD, Profesor asociat Copenhagen Business School,

-  precum și reprezentanți la nivel înalt din partea Guvernului României.


Evenimentul va beneficia de moderarea reputatului facilitator Peter WOODWARD Director al QUEST Associates Ltd. De asemenea, experții relevanți, reprezentanții administrației publice și mediului academic vor împărtăși perspective și cunoștințe în cadrul sesiunilor paralele. Mai mult, conferința va fi și un prilej excelent pentru socializare și schimb de idei între participanți.


Vă așteptăm cu entuziasm să participați la această inițiativă de amploare europeană și să contribuiți la formarea unei viziuni unite asupra valorilor cheie ale Uniunii Europene.


Pentru mai multe informații despre eveniment sau pentru înregistrare, vă rugăm să ne contactați la stelian.matei@gov.ro și adriana.minca@gov.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mpx/conferinta-eeac-editia-a-31-a-bucuresti-sustenabilitate-solidaritate-si-rezilienta-valori-comune-in-uniunea-europeana